Politicienii spun lucruri trăznite Cum a întors-o premierul de la ”Fă, Doina” la ”Fă Ponta!” şi cum a dat Liviu Dragnea vina pe Dumnezeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
beiu

Premierul Victor Ponta a devenit subiect de bancuri după celebra replică ” Fă, Doina” adresată colegei sale, ministrul Apelor, în barca cu care s-au plimbat pe uliţele inundate din Beiu. Liviu Dragnea a spus şi el lucruri trăznite. Nu în barca de la Beiu, ci după pierderea alegerilor prezidenţiale , când l-a găsit vinovat de eşec pe Dumnezeu.

O replică surprinsă de camerele video cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta în Teleorman, la inundaţiile din 2014, a rămas întipărită în memoria colectivă mai ceva decât uliţele inundate. ” "Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai tu chef de niste inundatii?” a întrebat-o Victor Ponta pe colega sa Doina Pană, ministrul Apelor , în barca cu care s-au plimbat pe uliţele inundate din Beiu. După ce replica surprinsă a făcut înconjurul televiziunilor , premierul a negat că ar fi folosit apelativul ” Fă”.

 "Am vazut astăzi ca m-am adresat injurios la adresa doamnei ministru Pana. M-am uitat şi eu pe inregistrare si e clar ca nu zic asa, dar nu mai conteaza. Nu folosesc termenul fă”, a încercat să o dreagă premierul după vizita cu barca de la Beiu. 

Subiectul de discuţie al apelativului ” Fă” a ajuns chiar şi în şedinţa de Guvern. La masa Executivului reunit în şedinţă, premierul Ponta a încercat să se dezmintă, spunându-le miniştrilor : ”Am văzut astăzi că m-am adresat injurios la adresa doamnei ministru Pană. Nici nu băusem whiskey, nici nu veneam de pe vapor. Nu folosesc termenul de «fă», m-am uitat pe înregistrare şi e clar că nu am zis aşa, dar nu contează, contează că, orice vom face, unii o să ne înjure. Important este să faceţi lucruri, sunteţi miniştri, trebuie să vă faceţi datoria şi să nu plecaţi urechea la cei care ne înjură că facem"

În ciuda negaţiilor, în memoria colectivă, premierul Ponta a rămas legat de apelativul ” Fă”.

Revenit la Beiu, în Teleorman, la câteva luni de la producerea inundaţiilor cu prilejul inaugurării noului dig, Ponta a încercat să glumească pe seama scandalului iscat în primăvară.

"Ştiţi cum trebuie să îmi spuneti? Fă, Ponta! Aşa să îmi ziceţi şi facem. Poate de data asta aud bine şi aia cu camerele",le-a spus Ponta ironic sătenilor strânşi la eveniment.

Liviu Dragnea l-a găsit vinovat pentru pierderea alegerilor pe Dumnezeu

După pierderea alegerilor prezidenţiale, coordonatorului campaniei PSD, Liviu Dragnea a găsit un vinovat pentru eşecul înregistrat de Victor Ponta.  Întrebat cine este vinovat pentru pierderea alegerilor prezidenţiale, Dragnea a răspuns cu amărăciune : ”Nu ştiu a cui e vina. E vina lui Dumnezeu”.

Întrebat dacă are ce să-şi reproşeze  după campanie electorală pe care a condus-o, Dragnea a răspuns: ”Da, am ce să-mi reprosez: că nu sunt vrăjitor”

Liviu Dragnea şi  Cătălina Ştefănescu, discuţii despre Tom şi Jerry

Ministrul teleormănean Liviu Dragnea şi deputatul PSD de Teleorman, Cătălina Ştefănescu au fost surprinşi făcând schimb de SMS-uri cu prilejul unei şedinţe de partid la Râmnicu Vâlcea. "Vreau să vă cer sfatul! Vreau să fac un discurs despre Tom şi Jerry", i-ar fi scris  pe telefon Cătălina Ştefănescu lui Liviu Dragnea, la alegerile PSD Vâlcea.

Surprinşi de reporterii care i-au întrebat, separat, despre ce vorbeau cei doi au răspuns diferit. În vreme de tânăra deputat a negat că ar fi schimbat mesaje cu vicepremierul, Liviu Dragnea, prins pe picior greşit, a recunoscut.

"I-am spus că poate să fie un demers riscant.  Eu am înţeles de ce vrea ea să facă lucrul ăsta. Pentru că a constat că perioadele de declaraţii politice din Parlament, în care parlamentarii fac declaraţii politice la telefon, nu-i ascultă nimeni. Şi a zis domle, aş face un discurs despre Tom şi Jerry să văd, se prinde cineva? Adică cineva este atent când vorbeşte un parlamentar la telefon? I-am zis să se gândească bine că poate să fie cu două tăişuri", a spus Dragnea.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite