Începe a doua etapă de înscriere în învăţământul primar
0
A doua etapă de înscriere în învăţământul primar începe astăzi. În Teleorman, în cadrul primei etape de înscriere au fost depuse 2454 de cereri valide.
A doua etapă de înscriere în învăţământul primar se va va desfăşura în perioada 24 martie – 3 aprilie. În acest interval pot fi depuse solicitările de înscriere în altă şcoală decât cea de circumscripţie. Părinţii vor completa o cerere de înscriere, iar repartizarea se va face pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Departajarea, în cazul în care numărul cererilor de înscriere la o unitate de învăţământ este mai mare comparativ cu numărul locurilor se va face în baza unor criterii generale şi specifice.
Potrivit regulilor de înscriere stabilite de Ministerul Educaţie, în etapa a doua au prioritate copiii care au fraţi în aceeaşi şcoală, cei care sunt orfani de unul sau de ambii părinţi sau cei care au un certificat medical de încadrare în grad de handicap. Dacă nu se poate face departajarea după aceste criterii generale, sunt aplicate şi criteriile specifice, acestea fiind elaborate de fiecare unitate de învăţământ în parte, cu menţiunea că acestea nu pot fi discriminatorii şi trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale. În 10 aprilie vor fi afişate listele cu copiii înscrişi după a doua etapă.
Cererile părinţilor care nu au reuşit să îşi înscrie copiii în niciuna din etape sau orice altă problemă apărută în procesul de înscriere vor fi înaintate inspectoratului şcolar şi soluţionate în perioada 14-17 aprilie.
În Teleorman în prima etapă desfăşurată în perioada 23 februarie-13 martie, pentru cele 2863 de locuri estimate în planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 au fost depuse 2454 de cereri valide.