FOTO Hristos a Înviat! Mii de alexăndreni au participat la slujba de Înviere
0
Mii de alexăndreni au ieşit din case în noaptea de Înviere pentru a participa la slujbele de la lăcaşurile de cult din oraş. Cei mai mulţi dintre credincioşi au ales Catedrala ” Sf. Alexandru” unde slujba de Înviere a fost oficiată de PS Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
Alexăndrenii au participat, cu mic cu mare, la slujba de înviere.
Cei mai mulţi dintre creştinii alexăndreni au ales Catedrala ” Sf Alexandru”, lăcaşul de cult unde slujba a fost oficiată de Prea Sfinţitul Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
Ca de fiecare dată, curtea celui mai mare lăcaş de cult din Alexandria a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi venită să ia lumină.
Cu lumânări aprinse în mâini oamenii s-au rugat pentru sănătate, fericire, zile mai bune şi au cântat în cor „Hristos a Înviat”. Străzile oraşului au fost luminate de miile de luminiţe purtate de credincioşi în drumul de la biserici către case.

Bisericile au fost păzite de poliţişti, jandarmi şi pompieri
În noaptea de Înviere poliţiştii şi jandarmii teleormăneni au vegheat străzile şi bisericile din oraş.
Potrivit IPJ Teleorman 269 de poliţişti au acţionat în noaptea de Înviere în vederea preîntâmpinării oricăror fapte de natură antisocială, asigurând ordinea şi liniştea la 84 % dintre lăcaşurile de cult pe timpul desfasurarii procesiunilor religioase.
Pentru prevenirea faptelor antisociale de natură a perturba ordinea şi liniştea locuitorilor teleormăneni toate lăcaşurile de cult au fost incluse în itinerariile patrulelor de poliţie.
Alături de jandarmi şi poliţişti,prezenţi la datorie a fost şi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.