De la masă la spital. Sute de teleormăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale după masa de Crăciun
0
Aproximativ 300 de teleormăneni au ajuns la spital din cauza suferinţelor create de băutura şi mâncarea în exces. 17 teleormăneni au ajuns la spital aproape în comă alcoolică, iar 21 au încercat să se sinucidă.
Băutura şi mâncarea în exces de Crăciun au creat adevărate probleme teleormănenilor. În fiecare an, numărul solicitărilor la Ambulanţă atinge un maxim anual cu prilejul sărbătorilor de iarnă, când apetitul populaţiei pentru hrană grea şi alcool este în creştere.
Nici anul acesta, teleormănenii nu au făcut excepţie de la regulă, astfel putem vorbi despre o activitate intensă a ambulanţierilor.
858 de teleormăneni au solicitat ajutorul ambulanţelor din cauza suferinţelor apărute în zilele de Crăciun. Majoritatea au fost create de băutura şi mâncarea în exces. Aşa se face că nerespectarea regimului alimentar a dus la sporirea numărului de boli abdominale, peste 130 de teleormăneni acuzând astfel de dureri.
Alarmant este numărul celor aflaţi la un prag de coma alcoolică, 17 teleormăneni ajungând la spital din cauza excesului de alcool.
Şi cum băutura îi transformă pe mulţi în „adevăraţi luptori K1”, aproximativ 50 de persoane au avut nevoie de ajutor medical de urgenţă după ce au fost victime ale violenţelor domestice.
Nici statistica referitoare la cei care au vrut să-şi pună capăt zilelor cu ocazia Crăciunului nu este îmbucurătoare. Potrivit medicilor teleormăneni, 21 de persoane au încercat să se sinucidă în ultimele zile.