De aproape patru ori mai multe maşini vechi la Rabla

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul auto Dan Construct
Parcul auto Dan Construct

Teleormănenii au scăpat de aproape 3.000 de “rable”, datorită programului de reînnoire a parcului auto. Cele două companii teleormănene, participante la programul guvernamental, au avut, anul acesta, creşteri de trei până la patru ori mai mari ale maşinilor aduse pentru a fi casate, în comparaţie cu 2009.  Majoritatea autoturismelor casate sunt marca Dacia.

La compania din Alexandria, Dan Construct SRL, numărul maşinilor mai vechi de 10 ani aduse, aproape că s-a triplat. „În comparaţie cu anul trecut, numărul maşinilor a crescut considerabil. În 2009 am avut în jur de 450 de maşini casate, iar anul acesta aproximativ 1.500. Cele mai multe maşini primite de noi sunt Dacii, adică, peste 90% dintre ele. Mai vin oameni şi cu un Opel sau un Ford mai vechi, dar sunt foarte puţini. Aceştia vin în continuare cu maşinile, pentru că programul Rabla pe anul acesta s-a prelungit de pe 23 noiembrie 2010 până pe 31 ianuarie 2011”, explică Dan Constantin, administratorul firmei Dan Construct SRL din Alexandria. Cealaltă societate comercială, care a derulat programul Rabla, Ideal Com SRL din Turnu Măgurele, a înregistrat creşteri şi mai mari. Aici numărul maşinilor casate a fost în 2010  de peste patru ori mai mare, faţă de anul trecut. “Am avut 334 de maşini casate în 2009, iar anul acesta 1490”, a spus Marin Ristea, administratorul societăţii din Turnu Măgurele.


Voucherele se pot comercializa fără nicio problemă


 Creşterea numărului maşinilor aduse spre casare se datorează faptului că voucherul se poate vinde, pentru că nu are numele beneficiarului înscris pe el. Prin urmare, acest lucru, a dat frâu liber comerţului cu vouchere. Preţurile acestora variază între 1.000 şi 1.500 de lei, la începutul campaniei de anul acesta fiind mai scumpe. În ultimele săptămâni, un voucher se putea cumpăra, chiar şi cu 750 de lei, pentru că se apropia sfârşitul programului, la 23 noiembrie, şi acestea deveneau inutilizabile. Dar, acum când s-a aflat că s-a prelungit programul, au crescut şi preţurile. “Am avut o Dacie veche, pe care nu o mai foloseam de 8 ani. Se afla într-o stare jalnică, era plină de rugină, plus că ocupa un spaţiu de parcare degeaba. Am dus maşina la Dan Construct, în aprilie, la remat şi am vândut voucherul cu 1.500 de lei. Eu nu am vrut să-mi iau maşină nouă, nu aveam bani pentru maşină nouă. Acum am înţeles  că au mai scăzut preţurile”, explică Ionuţ Dobre, un alexăndrean de 35 de ani.


  Avântul de anul acesta al oamenilor  de a-şi  duce maşina la Rabla se datorează şi  faptului că o maşină nouă s-a putut cumpăra folosind trei vouchere valorice a câte 3.800 de lei. Prin umare, din preţul total al maşinii se scădea chiar şi 11.400 de lei. În 2009 valoarea unui voucher era aceeaşi, dar se putea folosi un singur asemenea bilet valoric în momentul în care se achiziţiona o maşină nouă. Astfel, datorită acestei reglementări a Ministerului Mediului şi Pădurilor, oamenii au putut cumpăra un autoturism la preţuri mult mai reduse.


Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite