Cum se sărbătoreşte Zarezanul, obiceiul străvechi cu origini bulgare celebrat de 1 februarie pe ambele maluri ale Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mai multe comune din judeţul Teleorman se sărbătoreşte, în prima zi a lui februarie, Zarezanul, un obicei străvechi cu rădăcini bulgare.

De fiecare 1 februarie, locuitori din judeţul Teleorman obişnuiesc să sărbătorească Zarezanul. Etnologii spun că este prima ieşire a oamenilor la câmp, în noul an.

Despre Zarezan, muzeograful Luminiţa Gheorghe de la Muzeul Judeţean Teleorman, spune că e un obicei practicat de la începutul secolului al XX-lea în acele localităţi unde s-au aşezat bulgari. Mai târziu, românii au preluat tradiţia.

„E un obicei practicat în comunele locuite de bulgari. Se mai numeşte Gurban“, adaugă muzeologul.

Potrivit sursei citate, de Zarezan se dezgroapă o sticlă de vin pusă în pământ de toamna trecută şi lumea chefuieşte cu carne şi cârnaţi fripţi, muzică şi băutură.

Zarezanul e sărbătorit în comunele Izvoarele, Poroschia, Călineşti, Cervenia, Bragadiru, Năsturelu, Calomfireşti (potrivit ziare.com), dar şi în oraşe - Zimnicea, Alexandria.

zarezan foto festivaluri-romanesti.ro

Imagine din alt an în care a fost sărbătorit Zarezanul FOTO: festivaluri-romanesti.ro

O descriere a evenimentului se regăseşte pe festivaluri-romanesti.ro: „Dimineaţa pornesc bărbaţii de toate vârstele, purtând pe cap coroniţe din joarda de viţă uscată, se adună în cete şi se îndreaptă către vii, cu traistele doldora de mâncare şi vin. Ajunşi la vii, oamenii aprind focuri, dezgroapă sticla cu vin bine ascunsă de cu toamnă şi taie câteva joarde de viţă“.

Anul acesta, la Zimnicea, sărbătoarea începe la ora 10.30, la intersecţia dintre Dig şi şoseaua Portului. Interpreţii de muzică populară Petrică Mîţu Stoian şi Florin Pârlan vor participa la eveniment.

afis zarezan foto primaria zimnicea

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Botezul cailor în cel mai sudic punct al României. „Sunt foarte rari oamenii care ţin cai din pasiune“

FOTO VIDEO Un fan înfocat al lui Ronaldo a scos crucea din apele Dunării. Cursa de Bobotează a fost urmărită, din larg, de miliardarul Ioan Niculae

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite