Cum să faci o primă impresie durabilă şi care sunt gesturile cu care îţi poţi impresiona interlocutorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Există reguli clare în ceea ce prevede strângerea de mână, pentru a face o impresie bună
Există reguli clare în ceea ce prevede strângerea de mână, pentru a face o impresie bună

Prima impresie contează, o demonstrează experienţa fiecăruia, dar şi studiile specialiştilor, care au arătat că felul în care te prezinţi la prima întâlnire îşi pune amprenta asupra părerii pe care interlocutorul şi-o formează despre tine.

Se spune că prima impresie este ”dragoste la prima vedere” în lumea afacerilor. Allan şi Barbara Pease, specialişti în materie de limbaj al trupului şi relaţii interumane, autori ai volumului ”Abilităţi de comunicare”, au identificat câteva reguli importante care pot ajuta pe oricine să facă o primă impresie bună şi durabilă. În opinia specialiştilor contează felul în care îţi faci intrarea într-o încăpere, apropierea de interlocutor şi chiar felul în care îi strângi mâna acestuia.

”Când sunteţi invitat într-o încăpere, intraţi fără ezitare. Nu rămâneţi în uşă ca un elev neastâmpărat care îşi aşteaptă dirigintele. Oamenii nesiguri pe ei schimbă vitezele şi îşi târşâie un pic picioarele înainte de a intra. Intraţi cu pasul hotărât şi menţineţi viteza”, spun autorii cărţii ”Abilităţi de comunicare”. La fel de important este felul în care te aproprii de interlocutor: ”Mergeţi în pas vioi. Oamenii influenţi şi cei care atrag atenţia merg în pas vioi, intr-un ritm mediu, cu paşi de lungime medie. Oamenii care merg încet sau fac paşi mari transmit mesajul că au prea mult timp la dispoziţie, că nu sunt interesaţi de ceea ce fac sau că nu au altceva de făcut”.

Există reguli clare şi în ceea ce priveşte strângerea de mână. ”Ţineţi palma dreaptă vertical şi strângeţi mâna celuilalt cu aceeaşi putere cu care vă este strânsă. Lăsaţi cealaltă persoană să decidă când să vă opriţi.N u strângeţi mâna cuiva deasupra unui birou, pentru că astfel îl lăsaţi să vă domine”, mai spun Allan şi Barbara Pease.

”Rostiţi numele interlocutorului de două ori în primele 15 secunde”

Pentru o primă impresie durabilă contează nu numai felul în care îţi faci intrarea sau cum strângi mâna, ci şi mimica feţei şi vorbele. ”Asiguraţi-vă că vi se văd dinţii când zâmbiţi şi zâmbiţi cu toată faţa, nu doar cu gura”, este sfatul specialiştilor.

În ceea ce priveşte comunicare, este foarte important să rostiţi numele interlocutorului: ”Rostiţi numele interlocutorului de 2 ori în primele 15 secunde şi nu vorbiţi mai mult de 30 de secunde o dată. Vorbiţi într-un ritm ceva mai lent decât el”.

Pentru o primă impresie bună şi durabilă, importante sunt şi gesturile. Potrivit specialiştilor, oameni reţinuţi, calmi, care îşi stăpânesc emoţiile, folosesc mişcări clare simple, deliberate. Indivizii cu poziţii înalte folosesc mai puţine gesturi decât cei cu poziţii inferioare. ”Nu vă ridicaţi mâinile mai sus de bărbie. Pentru a crea o legătură, reproduceţi gesturile şi expresiile faciale ale celeilalte persoane când e oportun” , mai sfătuieasc Allan şi Barbara Pease în cartea ”Abilităţi de comunicare”.

”Când ajungeţi la uşă, răsuciţi-vă uşor şi zâmbiţi!”

Şi ieşirea este la fel de importantă, în cadrul primei întâlniri, pentru o impresie durabilă. ”Dacă uşa era închisă când aţi intrat, închideţi-o în urma voastră când ieşiţi. Oamenii vă observă din spate când ieşiţi aşa că, dacă sunteţi bărbat, aveţi grijă să aveţi pantofii lustruiţi la spate. Camerele ascunse arată că, dacă sunteţi femeie, fie că vă place sau nu, ceilalţi vă analizează posteriorul când ieşiţi. Când ajungeţi la uşă, răsuciţi-vă uşor şi zâmbiţi. E preferabil să îşi amintească faţa voastră zâmbitoare, şi nu posteriorul”, mai arată cei doi specialişti în relaţii interumane.
 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite