Cum a fost exilată, din iubire nebună, Elena Văcărescu: „Nimeni nu crede în dragostea noastră, dar Dumnezeu ştie”
0Elena Văcărescu a fost prima femeie primită, în 1925, în rândurile Academiei Române. Considerată un adevărat ambasador pentru România, a militat pentru Independenţa ţării şi pentru realizarea Marii Uniri din 1918, deşi a trăit la Paris. Autoare a şase volume de versuri în limba franceză, ultima descendentă a poeţilor Văcăreştilor a fost premiată de francezi cu Legiunea de Onoare. În spatele realizărilor a stat o mare dezamăgire amoroasă.
Elena Văcărescu, strănepoata celebrului Ienăchiţă Văcărescu şi nepoata lui Iancu Văcărescu şi-a trăit viaţa într-un lung exil, la Paris, gonită din ţară din cauza unei iubiri interzise. Ultima descendentă a poeţilor Văcăreşti s-a născut pe 21 septembrie 1864 la Bucureşti. A avut parte de o educaţie şi o creştere alese, cu guvernantă britanică, cu profesori particulari şi cu toate premisele pentru a deveni un om de cultură. Titu Maiorescu şi Vasile Alecsandri s-au numărat printre cei care au recunoscut talentul timpuriu al tinerei, îndemnându-i părinţii să o trimită la studii în străinătate.
A studiat la Paris filosofie, estetică, artă poetică şi istorie. În capitala Franţei şi-a publicat, în 1886, primul volum de poezii - ”Chants d’Aurore”. La doar 22 de ani, tânăra Elena Văcărescu a fost premiată de Academia Franceză. În 1888 a revenit în ţară, intrând în suita domnişoarelor de onoare ale Reginei Elisabeta a României. Având aceleaşi preocupări literare, Elena a devenit favorita primei doamne a ţării, regina poetă Carmen Sylva.Se spune că regina ar fi regăsit în Elena Văcărescu fiica pe care şi-o dorise. Prezenţă constantă în viaţa familiei regale, Elena l-a cunoscut pe principele Ferdinand, cel care fusese adus la curtea regală şi pregătit pentru a urca pe tron.
Între cei doi s-a înfiripat iniţial o frumoasă prietenie. Elena Văcărescu a fost cea care l-a iniţiat pe principe în literatura românească şi i-a insuflat dragostea pentru poezie. Prietenia s-a transformat în idilă, chiar sub ochii reginei Elisabeta, despre care se spune că ar fi încurajat relaţia celor doi. Nu doar Elisabeta vedea în cuplul Elena-Ferdinand o idilă frumoasă. Desele apariţii ale celor doi la evenimentele publice au stârnit comentarii şi în rândul contemporanilor.
”Familia regală cu principele moştenitor Ferdinand şi toţi curtenii şi doamnele de onoare au fost în escursiune în judeţul Muscel. Au vizitat Rucărul, defileul Dâmbovicioarei, au intrat în peşteră şi au ieşit la Pajura. Dar în această călătorie, printre brazi , mesteacăni şi anini s-a născut o dragoste. Principele moştenitor s-a înamorat de d-şoara Elena Văcărescu, doamna de onoare a reginei Elisabeta. Dragostea a fost înconjurată de regină. Regina este poetă pentru că era Carmen Sylva, iar regina uitând că măritişurile şi însurătorile celor destinaţi să poarte Coroana şi sceptrul se fac sub controlul raţiunii politice a susţinut căsătoria din dragoste a celor doi tineri care se iubeau”, scria C. Baclabaşa în volumul ”Bucureştii de altă dată”.

Iubire interzisă
Când Carol a aflat despre relaţia dintre principele moştenitor al coroanei şi domnişoara de onoare, se spune că nu s-ar fi împotrivit relaţiei. În faţa Consiliului de Miniştri care a respins de la bun început o posibilă căsătorie între cei doi, regele s-a opus, într-un final, şi el. Miniştrii din Consiliu au invocat Constituţia ca pavăză împotriva căsătoriei celor doi îndrăgostiţi.
Potrivit Constituţiei, căsătoria regală trebuia să aibă loc cu reprezentanta unei curţi regale din străinătate, din raţiuni politice.”La stăruinţele reginei, Lascăr Catargiu a răspuns: «Majestate, aiasta nu se poate!». Faţă de stăruinţele reginei care punea înainte ca argument înflăcăratul amor al principelui şi teama ca prinţul să nu aleagă o soluţie disperată, Lascăr Catargiu a răspuns: «Eu, Maiestate, nu spun că prinţul nu poate lua în căsătorie pe d-şoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista trebuie să rămâie simplu particuler»”, mai notează C. Baclabaşa în ”Bucureştii de altă dată”.

Elena sau tronul
Despre zilele în care miniştri le-au decis soarta, Elena Văcărescu avea să scrie în memorii:„Întoarcerea noastra din plimbarea idilică de la Cîmpulung nu a fost lipsită de amărăciune. La Bucureşti încă de la primele audienţe pe care le acorda Regele află că taina logodnei noastre fusese dezvăluită. Dojana lui nu a fost blîndă. Am plecat capul, dîndu-mi seama că iubirea noastră fusese dată în vileag… Regele ne surghiuni pe Regina, pe prinţ şi pe mine în fundul micului apartament atit de primitor altădată, devenit acum “camera de tortură… De-a lungul acelor după amiezi chinuitoare auzeam venind din curte zgomotul trăsurilor acestor rău prevestitori: soseau cîte unul sau mai mulţi deodată, cu pasul solemn, întunecat la faţă, pe chipul lor neputîndu-se citi nimic. Veneau unul după altul să-si îndeplineasca rolul de călău…”. Pus în final să aleagă, între tronul României sau Elena Văcărescu, Ferdinand a ales să fie rege.
Înainte ca ”Scandalul Văcărescu” să se încheie, Elena îi scria principelui:
„Tagi Guangi mult iubit, Ferdinand scump,/ Sunt năucită, zdrobită de durere. De opt zile torturile şi umilinţele se prăvălesc asupra mea. Astăzi, regele, pe care au reuşit să-l monteze îngrozitor, mi-a cerut să plec. Da, trebuie să plec copleşită de ruşine. Nimeni nu crede în dragostea noastră, dar Dumnezeu ştie, Dumnezeu ne judecă. Se spune că ţi-am sucit minţile şi că tu ţi-ai dat seama tot timpul de acest lucru, nu-i aşa? Că nu a fost aşa, că ţin doar la inima ta, doar această puternică pasiune în faţa căreia am rezistat atâta vreme, că eu am fost întotdeauna cea care te-am pus în gardă împotriva consecinţelor de care eu sunt cea copleşită acum. Mi-au luat totul, reputaţia, dragostea mea mai puternică decât viaţa, iar regina, regina este împietrită, anihilată. Eu sunt terminată, lichidată. Regele la fel de crud şi de nedrept, el, pe care atâta l-am iubit şi l-am slujit cu credinţă. Roagă-te la Dumnezeu, Ferdinand, să nu ajung să-l dispreţuiesc. Disperarea noastră este atroce. O, Tagi, Tagi, cine va avea milă de mine, de regină ? Mi-e aşa de teamă că tata se va omorî. Scrie-mi, te implor. Te iubesc atât de mult, Hélène.”

Exil
Elena Văcărescu a fost gonită în exil, la Paris, unde a rămas până la finalul vieţii. Nu s-a căsătorit niciodată şi memoriile ei nu amintesc altă poveste de dragoste. Şi-a dedicat viaţa literaturii şi a fost un ambasador al poporului român. A publicat în limba franceză şase volume de versuri, a fost o prezenţă activă şi apreciată în lumea culturală a Parisului. A scris proză, piese de teatru, poezii şi a făcut traduceri. A militat pentru Independenţa României şi pentru realizarea Marii Uniri din 1918.
În 1919 a fost numită de către regele României secretar general al Asociaţiei Române pe lângă Societatea Naţiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Elena Văcărescu a tradus şi a publicat în revistele din Franţa poeziile lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga.„Avem, acolo, în capitala Franţei, o româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care [...] îşi afirmă cu orgoliu şi originea, şi sufletul românesc [...]. O asemenea personalitate onorează două literaturi”, scria despre Elena Văcărescu, Camil Petrescu.
În 1925, a fost prima femeie primită în rândurile Academiei Române. Franţa a recompensat-o, în 1927, cu Legiunea de Onoare. Elena Văcărescu a deschis la Paris, în propriul ei apartament, un salon literar fondat împreună cu Nicolae Iorga Dimitrie Gusti şi Octavian Goga. Salonul său literar era frecventat de personalităţi precum Victor Hugo sau Marcel Proust, care i-au apreciat scrierile. După al doilea război mondial a fost numită consilier cultural pe lângă Ambasada României.
L-a mai văzut pe Ferdinand o singură dată
Elena Văcărescu şi Ferdinand s-au revăzut o singură dată, câţiva ani mai târziu după scand , când Ferdinand era deja rege căsătorit cu Regina Maria.
Aflat într-o vizită în Franţa, împreună cu soţia sa, regina Maria, Ferdinand a dorit să o vadă pe Elena Văcărescu, cea care i-ar fi putut fi regină. Întâlnirea a avut loc la hotelul Ritz din Paris. La discuţie ar fi asistat şi regina Maria, care a preferat într-un final să se retragă pentru a îi lăsa pe singuri pe foştii îndrăgostiţi. Un an mai târziu, în 1927, Ferdinand s-a stins din viaţă.
Elena Văcărescu i-a supravieţit regelui până în 1947. A murit la vârsta de 83 de ani, pe 17 februarie 1947, la Paris lăsând prin testament Academiei Române o mare parte din averea Văcăreştilor. În testament şi-a trecut şi gândurile de dragoste pentru patrie : „Toată activitatea mea de aproape o jumătate de veac a fost consacrată intereselor neamului nostru, căutând să strâng raporturile dintre Franţa şi România. Franţa, care a fost pentru mine a doua patrie şi unde din fericire numele meu este şi va rămâne simbolul celor două popoare pe care le slăvesc”.