Alexandra Ciocârlan este eleva pasionată de pictură
0
Deşi în clasele mici Alexandra era considerată un anti-talent în domeniul picturii, în al doilea an de liceu două tablouri ale ei au ajuns la o licitaţie în scopuri caritabile
Până prin clasa a VIII-a Alexandra nu era pasionată de pictură şi nu putea să deseneze, apoi, a început să fie tot mai atrasă de acest domeniu. „Nu puteam să desenez deloc, chiar eram considerată un anti-talent. Totul a început ca o joacă. Urmăream nişte forumuri cu anime-uri şi am văzut copii care desenau diverse personaje şi m-am hotărât să încerc şi eu. Încet, încet am început să învăţ şi desenele îmi ieşeau tot mai bine", spune Alexandra. Mama ei este cea care a convins-o să meargă mai departe. „Când mama a văzut ce progrese am făcut, m-a sfătuit să încerc mai mult. Astfel, am trecut de la anime-uri la picturi mai complexe, tablouri. Am mai primit nişte sfaturi de la cineva, despre pictură, dar cel mai mult am învăţat singură. Îmi place în special să pictez peisaje", mai spune Alexandra.
Tablouri licitate în scop caritabil
În clasa a X-a a participat la o expoziţie organizată de Clubul Rotary şi două dintre tablourile ei au fost vândute la o licitaţie organizată în scopuri caritabile. „M-am prezentat la expoziţie cu două picturi care au fost apreciate şi au mers la o licitaţie cu scopuri caritabile. Banii obţinuţi din vânzarea lor au ajuns la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean. M-am bucurat foarte mult că am putut să ajut. Este un sentiment foarte plăcut", spune eleva.
Alexandra a participat la expoziţii şi anul acesta, unde a reuşit să vândă câteva tablouri. „Am avut o expoziţie la Casa de Cultură din Roşiorii de Vede, organizată de un fost profesor al meu. În urmă cu două săptămâni am mai avut o expoziţie organizată cu prilejul sărbătoririi a 10 ani de Rotary în Alexandria. Am reuşit să vând câteva tablouri, dar cele mai multe le ofer cadou, prietenilor", spune Alexandra.
Vrea să devină arhitect
Alexandra este în ultimul an de liceu şi vrea să urmeze o facultate de arhitectură, pentru care se pregăteşte din greu. „Vreau să devin arhitect. Pregătirile pentru facultatea de arhitectură îmi ocupă foarte mult timp, dar dacă muncesc, sunt sigură că voi reuşi. Acum încerc să îmi aranjez timpul în aşa fel încât să le pot face pe toate. Oricum, nu voi renunţa nici la pictură, voi încerca să merg cu ambele în paralel.
Pe lângă pictură, Alexandra este pasionată şi de limba engleză. „Anul trecut am obţinut atestatul internaţional Certificate Advanced English al Universităţii Cambridge. Îmi place mult limba engleză şi am ţinut neapărat să obţin această atestare. Sunt sigură că îmi va fi de folos", mai spune eleva.
Profil
Născut: 30 septembrie 1992
Studii: Clasa a XII-a la Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat" din Alexandria
Ocupaţie: elev
Familie: este singură la părinţi
Ce-i place
„Sunt pasionată de cultura japoneză. Este ţara mea preferată şi chiar vreau să mă inspir din arta japoneză. Mi-aş dori foarte mult să ajung în Japonia. Îmi mai place foarte mult să citesc şi să ascult muzică, în special jazz".
Ce nu-i place
„Nu-mi place minciuna. Prefer adevărul, oricât ar fi de dureros. De asemenea, nu-mi place faptul că în România totul se bazează pe bani şi cunoştinţe şi că sunt mulţi artişti care mor de foame, pentru că nu sunt multe posibilităţi în acest domeniu".
Unde te vezi peste 10 ani?
A.C.:"Mă văd cu studiile terminate şi cu propria mea firmă. Mă gândesc că poate voi reuşi chiar să am o firmă în afara ţării. Oricum, nici la pictură nu voi renunţa".