Video Ursul la bârlog. Imagini inedite surprinse în Munții Apuseni, la „locuința” de iarnă a animalului sălbatic VIDEO
0Una dintre camerele de supraveghere a faunei, amplasată în Parcul Natural Apuseni, a surprins imagini inedite cu un urs aflat în apropierea bârlogului, „locuința” animalului pe timpul iernii.

Populația de urs a crescut în ultimii ani și în zona Munților Apuseni, astfel încât observarea obiceiurilor acestui animal sălbatic nu mai este o misiune complicată.
„Un obicei cunoscut al ursului este retragerea în bârlog, iarna, când zăpada se așează într-un strat gros. Face acest lucru datorită faptului că îi este imposibil să procure hrană în cantitate suficientă, așadar se retrage în bârlog unde se menține într-o stare de somn, nu mănâncă, ci trăiește din rezerva de grăsime adunată vara și toamna. Acest somn de iarnă nu trebuie confundat cu hibernare. Ursul nu hibernează”, susține cei de la Parcul Natural Apuseni.
Cunoscut în denumirea populară ca ursul brun, Ursus arctos este un animal sălbatic masiv cu gâtul scurt şi gros, botul conic-trunchiat, cu o coadă scurtă şi culoare brun-cafenie. Trăieşte în toate habitatele de pădure, tufărişuri şi pajişti, atât în zona alpină, cât şi în cea colinară din Munţii Carpaţi.
Ursul brun este un mamifer omnivor şi face parte din familia Ursidae. El poate ajunge până la şase sute de kilograme, aproximativ 2,5 metri lungime şi o înălţime de 1,5 metri.
„Ursul locuieşte în păduri de conifere şi foioase, având activitate preponderent diurnă. La noi, ursul mănâncă după anotimp. Primăvara se hrăneşte mai ales cu cadavrele sălbăticiunilor care n-au putut trece iarna, vara mănâncă mai multe fructe decât animale (zmeură, mure, afine, merişoare), iar toamna regimul aste aproape exclusiv vegetarian. Mai mănîncă jir, miere, furnici, albine, viespi etc”, mai susțin reprezentanții PNA.
Urșii au un miros foarte fin și uneori detectează urmele fine de miros rămase pe camera de monitorizare a faunei. Urșii detectează hrana de la câțiva kilometri distanță, iar în căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și toate simțurile dezvoltate. Sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar și de origine animală, de la pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.