Unul dintre ucigașii omului de afaceri din Sibiu a contestat mandatul de arestare. Minae, zis „Pușcărie“, invocă bâlbele magistraților
0Unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu a contestat, prin intermediul avocatului, mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu.
Marian Cristian Minae, zis „Pușcărie”, a formulat contestație, iar dosarul a fost înaintat pentru soluționare la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanța a stabilit termen de judecată pentru data de 28 noiembrie 2023. Potrivit unor surse judiciare, avocatul acestuia va invoca nelegalitatea mandatului de arestare emis de Tribunalul Sibiu.
La această instanță au fost înregistrate două cauze privind propunerea de arestare a celor trei suspecți. În primul dosar s-a dat termen de judecată data de 24 noiembrie, dar, între timp, doi dintre suspecți au fost identificați între timp pe teritoriul Marii Britanii.
Pentru că judecătorul învestit, inițial, cu soluționarea propunerii de arestare nu a fost găsit peste weekend (avea telefonul închis), a fost înregistrat un nou dosar, care a fost atribuit unui alt magistrat. Mandatele de arestare au fost emise în noaptea de sâmbătă spre duminică, 18-19 noiembrie, la ora 2.30.
Marian Cristian Minae a fost reținut în Irlanda de Nord, în timp ce al doilea suspect, Laurențiu Ghiță, a fost găsit în Scoția. În prezent se derulează procedurile privind extrădarea celor doi. Al treilea suspect, Costinel Cosmin Zuleam, nu a fost găsit încă, ultimele informații indicând prezența acestuia pe teritoriul Belgiei.
Ilie Sitariu, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Dumbrăviţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului - constând în ajutorul dat autorilor crimei prin găzduire şi transport, contribuind şi la plecarea din ţară a unuia dintre autori - a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Anchetatorii îl acuză astfel că i-a transportat şi i-a găzduit pe cei trei bărbaţi care au pătruns în casa omului de afaceri sibian Adrian Kreiner şi l-au torturat, ceea ce a dus la decesul victimei. Contestația acestuia a fost respinsă la Curtea de Apel Alba Iulia în 22 noiembrie 2023.