Un primar PNL care conduce de 24 de ani un oraş din Ardeal a pierdut definitiv procesul cu ANI. A semnat acte cu firma fiului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Ponoran ar urma să îşi piardă mandatul de primar
Silviu Ponoran ar urma să îşi piardă mandatul de primar

Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran (PNL), a pierdut definitiv procesul prin care a contestat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), potrivit căruia acesta s-a aflat în conflict de interese administrativ atunci când a semnat două acte adiţionale la un contract între primărie şi firma fiului său.

Hotărârea a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie marţi, 30 martie 2021. 

Respinge recursul declarat de reclamantul Ponoran Silviu împotriva sentinţei nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se precizează în minuta hotărârii. 

Primarul din Zlatna mai are la dispoziţie căi extraordinare de atac. Potrivit legii în vigoare, persoanele care au primit decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese nu mai pot ocupa o funcţie electivă vreme de trei ani. Ponoran este priamr la Zlatna de 24 de ani.

Silviu Ponoran a fost identificat în conflict de interese de către ANI în martie 2016. Procesul a început doar în martie 2017, ca urmare a unei declinări de competenţă, primarul contestând, iniţial, raportul la Tribunalul Bucureşti. ”În perioada exercitării mandatului de primar a semnat două acte adiţionale la contractele încheiate în anul 1999 şi 2001 între Primăria oraşului Zlatna şi S.C. Sponi SRL (societate comercială în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 76, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispoziţiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, se susţine în comunicatul ANI făcut public la momentul finalizării raportului.

Firma Sponi SRL îl are ca adminstrator şi asociat unic pe Răzvan Ponoran. ”Când am primit înştiinţarea ANI că există elemente de natura conflictului de interese în care aş fi implicat, am procedat imediat la verificarea şi anularea actelor respective, ele fiind înlocuite cu alte două acte adiţionale semnate de viceprimar. Actele respective au fost semnate din neatenţie, la calup, alături de alte 20 de documente de acelaşi fel, care vizau alte entităţi sau persoane fizice din oraş.

Înainte ca actele respective să fie semnate, a fost dată o hotărâre de consiliu local prin care s-a aprobat prelungirea mai multor contracte, printre care şi a celor două. Ulterior nu am făcut decât să procedez la semnarea acestora fără să constat că printre ele se aflau cele două acte adiţionale de prelungire a contractelor de închiriere la care e asociat unic şi administrator fiul meu”, a spus Silviu Ponoran la momentul publicării concluziilor raportului de către Agenţia Naţională de Integritate.

Ponoran a câştigat prima dată mandatul de primar în anul 1992. De atunci şi până în prezent, cu excepţia unui singur mandat, în perioada 2000 - 2004, a condus permanent administraţia locală publică a oraşului Zlatna.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ultima relicvă industrială comunistă din Alba. La ce foloseşte acum turnul de 220 de metri de la Zlatna VIDEO

Cine este interlopul care a organizat protestul anti-mască din Alba Iulia. Condamnat pentru proxenetism, liberat condiţionat în 2020

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite