Turismul s-a prăbuşit în anul pandemiei. Numărul de cazări în Alba, mai mic cu aproape 32% faţă de 2019
0Pandemia de coronavirus a afectat foarte grav activitatea de turism. Cazările din Alba au scăzut cu circa 32% faţă de 2019.
În primele zece luni ale anului numărul turiştilor cazaţi a scăzut cu 31.7%.
Nici anul 2019, nu a fost unul ”roz” pentru judeţ la capitolul cazări, Alba fiind pe penultimul loc în Regiunea Centru. În 2019, Judeţul Covasna a înregistrat cea mai mare valoare a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare (56,6%), fiind urmat de Mures (43,7%), Sibiu (35,0% ), Brasov (32,0%), iar Alba (25,9%), cea mai scăzută valoare s-a înregistrat în Harghita (25,5%).
Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Alba, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2020 în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 106.988 turişti, înregistrându-se o scădere cu 31,7% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2019; turiştii români deţin o pondere de 97,0 din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul judeţului Alba, iar turiştii străini (3.254 persoane) reprezintă 3%.
Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat), înregistrate în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2020 a fost de 194.282, mai putin cu 39,3% faţă perioada corespunzătoare din 2019. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă a fost de 1,81 zile, faţă de 1,84 zile din perioada corespunzatoare a anului anterior.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna octombrie 2020 a fost de 15,3%. În luna octombrie 2020, în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 9.419 turişti, majoritatea au fost cazaţi în hoteluri (35,6%), pensiuni agroturistice (29,3%), pensiuni turistice (21,9%), înregistrându-se o scădere cu 7.159 persoane (-43,2%) faţă de luna octombrie 2019 si cu 7.707 persoane (-45,0%) faţă de luna anterioară.
Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat) înregistrate în octombrie 2020 a fost de 16.355, mai putine cu 11.137 (-40,5%) faţă de luna octombrie 2019. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această lună a fost de 1,73 zile, mai mare decât cea din octombrie 2019 (1,66 zile).
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna octombrie 2020 a fost de 15,3% (faţă de 21,0% în octombrie 2019), pe ţară înregistrându-se un indice de 17,5% (faţă de 34,3% din luna octombrie 2019).