Transylvania Awards 2018 - cea mai importantă conferinţă de business din regiune, în Cetatea Alba Carolina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Alba Carolina găzduieşte în perioada 6-7 septembrie 2018 cea mai importantă conferinţa de business din regiune - ”Transylvania Awards 2018”.

Reprezentanţi ai celor mai mari companii din Ardeal, ambasadori şi investitori străini, camere de comerţ active în regiune, cele mai promiţătoare startup-uri, primari, city manageri şi jurnalişti, asociaţii de afaceri, oamenii esenţiali pentru prosperitatea regiunii vor fi împreună şi vor lucra împreună timp de două zile la idei care susţin dezvoltarea economiei din regiune şi a economiei româneşti în general.

”Am început cu un vis frumos, care s-a transformat într-o idee îndrăzneaţă, iar acum aceasta devine realitate. Desigur, au existat spaime legitime pe parcurs, dar cu voinţa celor implicaţi, iată-ne în măsură să anunţăm acest eveniment special. Vrem să demonstrăm acum, în an de centenar mai mult ca oricând, că ignoranţa nu salvează pe nimeni, doar colaborarea ne uneşte şi creează idei valoroase care implementate bine, duc în mod firesc la progres. Credem că oamenii produc cea mai multă valoare, iar Transylvania Awards va încuraja dialogul între profesionişti”, afirmă organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.

Unul dintre partenerii importanţi ai conferinţei este Raiffeisen Bank. "Avem nevoie de dialog şi de oportunităţ i de colaborare pentru a creşte sustenabil şi pentru a avea un impact real atât în economie, cât şi în societate şi în comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea. Investiţ iile în regiunea Transilvania pot avea un succes şi mai mare dacă încurajăm colaborarea cross-sectorială şi dacă stimulăm, prin afacerile pe care le desfăşuram aici, antreprenoriatul şi interacţiunea la nivel local. Ne-am alăturat evenimentului Transylvania Awards pentru că aduce împreună profesionişti din toate domeniile, care cred că evoluţia nu poate fi oprită, doar accelerată. Iar Alba Iulia este deja un pol al progresului în România", spune Steven van Groningen, CEO & Preşedinte Raiffeisen Bank.

Partenerul principal al evenimentului este Primăria municipiului Alba Iulia, iar locul de desfăşurare este Cetatea Alba Carolina. ”Vor fi două zile în care oameni cu viziune vin pentru prima dată împreună, pentru a crea idei noi, companii noi, joburi noi. Proiecte care pot mişca o regiune, proiecte care pot mişca România. Vom discuta despre ce soluţii găsim pentru dezvoltarea regiunii, a României în viitor. În economia globalizată şi digitalizată inovaţia tehnologică este o sursă de creştere economică şi de stabilitate. Avem nevoie pe lângă inovaţie, de investiţii în infrastructură, de digitalizare şi oameni. Economia merge cu viteză mare, şi este orientată spre consum. Acest lucru trebuie schimbat. În ciuda faptului că forţa de muncă rămâne o problemă majoră pentru angajatorii din România, companiile continuă să facă investiţii. Toate entităţile prezente la conferinţă doresc să ajute în această direcţie”, se mai susţine în comunicatul menţioant.

Evenimentul este împărţit în 3 capitole: Invest in Transylvania care se va desfăşura în Aula Magna  a Universităţii ”1 decembrie 1918”, Start-ups in Transylvania cu loc de desfăşurare în incinta Muzeului Principia şi Cities & People, la Palatul Apor. Conferinţele şi workshop-urile se vor desfăşura în paralel, însă cu evenimente de networking în comun. La eveniment vor lua cuvântul personalităţi din lumea afacerilor, consuli şi reprezentanţi ai comunităţilor străine, traineri şi consultanţi specializaţi care ne vor împărtăşi din experienţa lor. Toţi vor participa la workshop-uri şi sesiuni de lucru adaptate nevoilor, vor expune participanţii la idei şi modele care au funcţionat, vor lucra împreună la elaborarea de idei noi - totul pentru valorificarea la maxim a potenţialului care există în regiune. 

Invitaţi care vor lua cuvântul la eveniment:

Steven van Groningen - CEO Raiffeisen Bank Romania

Antonio Camara - Profesor Universitatea Nova de Lisboa

Dan Isai - CEO Salad Box

Ciprian Morar - CEO Lateral Inc.

Bernard Dewamme - Mental Coach Mentally Fit

Simona Baciu - Fondator Transylvania College

Alain Heureux - Serial Entrepreneur, Brussels Creative

Essi Silvennoinen - Team Coach Tiimiakatemia (Finland)

Saji Kumar - International Market Research Exper

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite