Și-a cumpărat permis de conducere cu 2.000 de euro prin intermediul Facebook. Cum a fost prins

0
Publicat:

Un bărbat din Alba riscă până la 3 ani de închisoare după ce și-a cumpărat un permis de conducere prin intermediul Facebook. Se afla în Germania și a plătit suma de 2.000 de euro.

Bărbatul a cumpărat un permis de Marea Britanie FOTO Pexels
Bărbatul a cumpărat un permis de Marea Britanie FOTO Pexels

Documentul a fost falsificat după modelul permisului de conducere din Marea Britanie. Când a revenit în țară, bărbatul a mers cu permisul la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări Alba pentru a fi preschimbat în unul românesc. Angajații de aici și-au dat seama că documentul nu este real și au sesizat Poliția. A rezultat un dosar penal înregistrat la Judecătoria Aiud, bărbatul (Marcel R.) fiind acuzat de două infracțiuni: complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, în luna iulie a anului 2020, inculpatul, în timp ce se afla pe teritoriul Germaniei, a găsit prin intermediul platformei de socializare Facebook o persoană care i-a promis că-i va obţine un permis de conducere eliberat de autorităţile britanice, fără a fi necesar să urmeze cursurile vreunei şcoli de şoferi şi fără a trebui să conducă.

Acesta a pus la dispoziția persoanei respective datele sale de identificare, precum și poza sa în vederea falsificării documentului denumit Driving Licence, achitând în schimbul acestuia suma de 2.000 euro prin intermediul serviciului bancar Moneygram, bărbatul intrând în posesia permisului de conducere falsificat în cursul lunii august 2020.

„Ulterior, în data de 18.09.2020, inculpatul s-a deplasat la SRPCIV ocazie cu care a depus o documentaţie în vederea preschimbării permisului de conducere, folosind inclusiv permisul de conducere falsificat cu denumirea Driving Licence, emis pe numele său de către autorităţile britanice, valabil pentru categoriile B1/ B/ BE/ C1/ C/ C1E/ CE/ f/ k/ p / q, deşi cunoştea faptul că acest document oficial era falsificat întrucât nu susţinuse vreo testare teoretică ori practică în acest sens”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite