Şi-a atacat tatăl vitreg cu toporul şi a ajuns la închisoare. Concluzii contradictorii în două expertize medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul
Foto Adevărul

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Alba a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor.

Victima acestuia a fost tatăl său vitreg. Anchetatorii au reţinut că, în noaptea de 01/02 ianuarie 2021, aflându-se la locuinţa comună din comuna Albac, sat Faţă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unor discuţii contradictorii, inculpatul (B. Petrişor) i-a aplicat lovituri cu pumnii şi cu un topor în cap tatălui său vitreg, cauzându-i acestuia leziuni traumatice la nivelul feţei.

Ca urmare a administrării unui probatoriu complex (mai multe expertize de specialitate), la data de 27 mai 2021, procurorul criminalist a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, iar apoi s-a dispus aretarea preventive. Ancheta a fost una complexă din cauza faptului că au fost făcute două experitze pentru a se stabili dacă bărbatul a avut discernământ, când şi-a lovit tatăl cu pumnii şi toporul.

Potrivit expertizei de la Alba bărbatul nu ar fi avut discernământ, dar în urma unei expertize secundare realizate la Cluj, medicii au concluzionat că B. Petrişor a avut discernământ când şi-a atacat tatăl vitreg.  În 13 ianuarie 2021, Tribunalul Alba a dispus faţă de bărbat luarea măsurii de siguranţă provizorie a obligării la tratament medical şi l-a obligat să urmeze în mod regulat un tratament prescris de un medic de specialitate, până la însănătoşire ori obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. 

”Când a ajuns acasă, inculpatul, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să-i reproşeze victimei că este vinovată de decesul mamei sale, deces survenit în urmă cu 11 ani. Acesta l-a întrebat pe tatăl său dacă, în situaţia în care ar fi expus la un pericol, în sensul că ar fi agresat de alte persoane, victima ar sări în apărarea sa, răspunsul acestuia fiind negativ. Victima l-a rugat pe fiul său să îl lase în pace, însă acesta a lovit-o cu palma peste obraz şi a ieşit din casă. În scurt timp, a revenit în locuinţă, înarmat cu un topor, ameninţând-o pe victimă că o să o omoare şi s-a năpustit asupra ei. Bărbatul s-a ridicat de pe pat, pentru a se apăra, reuşind să efectueze o eschivă spre dreapta, însă nu a putut să evite în totalitate lovitura aplicată cu toporul, pe care îl ţinea cu ambele mâini. A fost lovit cu toporul în zona capului, respectiv a frunţii şi a nasului”, se precizează în rechizitoriu.

Vârstnicul a rămas inconştient pentru o anumită perioadă, apoi s-a îmbrăcat şi mers în centrul satului, la dispensarul din comună, pentru a primi îngrijiri medicale. Întrucât nu era nimeni acolo, bărbatul l-a rugat pe fiul său vitreg, care între timp coborâse şi el în centrul comunei, să sune la 112 pentru a chema salvarea. Cei doi au rămas împreună în acel loc până la sosirea poliţiei şi a ambulanţei.

În plus faţă de condamnare, B. Petrişor mai trebuie să îi plătească tatălui vitreg daune morale în valoare de 1.050 lei.

Vă mai recomandăm: 

Vorbea la telefon şi a accidentat mortal un pieton pe trecere. Femeia aflată la volan circula cu 37 km pe oră 

Ce este sextingul şi cum a devenit un fenomen în România. Minore convinse să trimită poze nud pe internet

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite