Sală de sport din Alba Iulia, mistuită de flăcări. Suspecți sunt trei oameni ai străzii care dormeau acolo VIDEO
O sală de sport, situată în centrul municipiului Alba Iulia, în proximitatea clădirii în care funcţionează Judecătoria, Tribunalul şi Parchetele, precum şi în apropierea unor blocuri, a ars în noaptea de joi spre vineri în urma unui incendiu.

Aflată de un an în proprietatea Primăriei Alba Iulia, sală de sport "1 Mai" a ars în întregime, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi.
„Pentru localizarea şi stingerea incendiului s-a intervenit cu 6 autospeciale de stingere cu apă si spumă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD, cu 26 de pompieri de la 3 subunităţi (Alba Iulia, Aiud şi Sebeş), precum şi câte un echipaj de la IPJ Alba şi Poliţia Locală. Acţiunea de intervenţie a fost condusă de prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Alba, Cristian Cîmpean, sprijinit de Grupa Operativă", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca „foc deschis în spaţii deschise", a menţionat acesta. „Pompierii militari au reuşit să protejeze clădirea Tribunalului Alba Iulia şi alte două obiective aflate în proximitatea obiectivului incendiat", a precizat Alex Crişan.
Suspecți de incendierea clădirii sunt trei bărbați fără adăpost care au făcut un foc în apropierea sălii de sport. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat 3 bărbați de 54, 43 și 28 de ani, care ar fi făcut foc în apropierea imobilului, pentru a se încălzi. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora, să fie luate măsuri legale”, a transmis IPJ Alba.
Potrivit acestuia, o porţiune din zidul sălii de sport la care s-a manifestat incendiul s-a prăbuşit spre exterior, fiind avariat un autoturism. Nu au fost înregistrate victime.

Sala de sport, aflată în stare de ruină, a fost preluată de municipalitate de la Ministerul Sportului, prin hotărâre de guvern, urmând să fie reabilitată, modernizată şi reintrodusă în circuitul sportive, a anunţat, în 29 decembrie 2022, primarul Gabriel Pleşa.























































