S-a redeschis centrul de biciclete din Alba Iulia. Elevii şi pensionarii pot închiria gratuit
0
La Alba Iulia s-a redeschis centrul de închiriere biciclete I’Velo, în Piaţa Unirii, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Un număr de 60 de biciclete pot fi închiriate la preţuri modice sau chiar gratuit de către elevi şi pensionari.
Centrul de închiriere “I’Velo”, din Alba Iulia este situat în Piaţa Unirii şi pune la dispoziţie 60 de biciclete, şapte zile din şapte, în intervalul 11:00 – 20:00, de luni până vineri, (ultima închiriere la ora 19:00) şi 10:00 – 20:00, sâmbătă şi duminică (ultima închiriere la ora 19:00).
Bicicletele I’Velo vor putea fi închiriate, atât contra cost, cât şi gratuit. Tinerii sub 16 ani şi pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, al talonului de pensie. Tarifele de închiriere sunt: 4 lei pentru 1 oră şi 15 lei pentru 24 de ore.
“Ne bucurăm să vedem că bicicletă redevine treptat un mijloc alternativ de transport în Bucureşti, dar şi în ţara şi ne dorim că prin proiectele noastre – I’Velo, StudentObike, Biciclete cu cravată – să cultivăm dezvoltarea comunităţii bicicliştilor şi să sărbătorim împreună aceste reuşite. Împreună cu Green Revolution ne dorim să schimbăm cultură transportului în România şi să dezvoltăm infrastructura pentru promovarea transportului alternativ. În acest fel sperăm să avem angajaţi şi clienţi mai sănătoşi şi să respirăm un aer mai curat”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare şi Relaţii Publice Raiffeisen Bank.

“Pentru al şaptelea an consecutiv, invităm bucureştenii să aleagă bicicletă că mijloc principal de transport, dar şi că modalitate distractivă de a face mişcare. Sigur, printre principalele noastre preocupări rămân siguranţă utilizatorilor şi nevoia de infrastructura pentru biciclete. Dar bicicletă ar trebui să devină o necesitate, nu numai o distracţie. Într-un oraş aglomerat, cu artere blocate, bicicletă este cel mai simplu mijloc de transport. De aceea, venim înspre bucureşteni anul acesta cu proiectul I’Velo 2.0, un sistem de bike-sharing automatizat, că o continuare firească a proiectelor de încurajare a bicicletelor. Ne bazăm pe susţinerea autorităţilor publice, care trebuie să prioritizeze mersul pe biciclete şi să rearanjeze întregul spaţiu urban disponibil, că să putem avea un oraş prietenos cu bicicliştii”, a declarat Raluca Fiser, preşedintele Asociaţiei Green Revolution.
Despre I’Velo
În sezonul 2016, centrele I‘Velo vor putea fi găsite în Bucureşti – parcul Herăstrău – Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf şi Parcul Tineretului – intrarea de la Gheorghe Şincai, dar şi în ţara, în oraşele: Iaşi – Bd. Independenţei, Braşov – Piaţa Sfatului, Constanţa – Gravity Park, Sibiu – Cazarmă 90, la Alba Iulia – Piaţa Unirii şi Oradea, în Parcul 1 Decembrie
De asemenea, proiectul I’Velo oferă în continuare, posibilitatea de a rezerva online biciclete, accesând site-ul www.ivelo.ro sau descărcând aplicaţia I’Velo, disponibilă în versiunile IOS şi Android. I’Velo este cel mai important proiect de bike-sharing din România şi are că scop introducerea graduală a bicicletei în peisajul vieţii urbane, atât pentru recreere, cât şi ca mijloc de transport alternativ, sănătos.