RMGC îl dă în judecată pe fostul director al Institutului Geologic pentru „afirmaţii false şi defăimătoare“
0Compania “Roşia Montană Gold Corporation” anunţă într-un comunicat de presă că a decis să îl dea în judecată pe fostul director general al Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, pentru “afirmaţii false şi defăimătoare”. Reprezentanţii RMGC consideră că acesta a făcut acuzaţii nefondate în faţa comisiei parlamentare speciale şi solicită despăgubiri de 100 de lei.
“Ca urmare a acuzaţiilor nefondate ale fostului director general al Institutului Geologic al României (IGR), dl. Ştefan Marincea, în faţa comisiei parlamentare speciale precum şi cu alte ocazii, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) solicită în instanţă repararea prejudiciului moral adus companiei. Compania respinge ferm acuzaţiile defăimătoare, care au adus atingere dreptului la reputaţie şi dreptului la propria imagine, referitoare la falsificarea hărţilor bazinului Văii Corna. Aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi calomnioase. Despăgubirile civile solicitate în instanţă sunt absolut simbolice – 100 lei”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii companiei mai susţin că “RMGC are cel mai mare respect pentru toate instituţiile statului şi pentru experţii acestora. Când se fac însă afirmaţii de natură să prejudicieze grav reputaţia companiei, avem obligaţia să contracarăm aceste afirmaţii pe toate căile legale disponibile. Suntem o companie corectă şi transparentă şi sperăm să fim trataţi corect”.
Aceştia oferă şi detalii despre harta geologică folosită: “RMGC a folosit harta geologică achiziţionată de la IGR, făcând dovada în acest sens cu exemplarul original. Harta a fost întocmită de IGR în anul 1979, la scara 1:50.000. RMGC a folosit de asemenea harta geologică întocmită de Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti. Respingem categoric acuzaţia falsificării vreuneia dintre hărţi, acuzaţie formulată de către fostul director general al IGR”. În plus, se precizează că “RMGC acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplina respectare a cadrului legal" şi că "practicile de afaceri exclud orice tentativă de a eluda sau încălca dispoziţiile legale. RMGC îşi reafirmă respectul pentru toate instituţiile statului român şi pentru specialiştii români, inclusiv pentru Institutul Geologic Român (IGR) şi experţii săi. De asemenea, RMGC tratează cu toată seriozitatea opiniile la adresa proiectului minier, fie ele împotriva sau în favoarea acestuia”.
Fostul director al Institutului Geologic Român (IGR), Ştefan Marincea, a criticat proiectul minier de la Roşia Montană în cadrul comisiei speciale parlamentare. În şedinţa acesteia din 8 octombrie, Marincea a afirmat că RMGC a falsificat hărţile bazinului Văii Corna unde ar urma să fie construit barajul de depozitare a sterilului rezultat din procesul de exploatare. Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a dat, luni, 11 noiembrie, votul final asupra proiectului de lege venit de la Guvern. Acesta a fost respins cu 17 voturi şi două abţineri. Comisia recomandă adoptarea unei legi cadru privind toate proiectele miniere.
În raportul întocmit, Comisia apreciază că afirmaţiile lui Ştefan Marincea, audiat în calitatea sa oficială de la acel moment, alături de declaraţiile angajaţilor IGR, care au făcut parte din echipa trimisă pentru cartografierea zonei sunt “extrem de grave şi trebuie investigate de către instituţiile judiciare”.