Rezultatele Apulum Grand Prix 2009 la şah decise la "Cupa Oraşului Teiuş"
Un număr de 40 de şahişti s-au întrecut la cea de-a VI-a ediţie a „Cupei oraşului Teiuş“. Pe locul I s-au situat la egalitate de puncte Ovidiu Lupu (CSO Cugir), Ionel Miron (Aiud) şi Mihai Vîlceanu (Cugir).
Rezultatele turneului de la Teiuş au contribuit decisiv şi la stabilirea ierarhiei finale a circuitului Apulum Grand Prix 2009, în care primele locuri au fost ocupate de Ovidiu Lupu - 113puncte, Mihai Vîlceanu - 111puncte, Ionel Miron - 94 puncte, David Cordea - 85 puncte, Dan Cantemir - 81puncte, Nicolae Şandru - 1puncte, Ioan Zaharie - 80 puncte, Mihnea Costachi - 71puncte, Alexandru Sechereş - 64 puncte şi Adrian Sechereş - 62 puncte.
La ediţia din anul 2009 a circuitului au luat parte un număr record de 124 de participanţi. Circuitul se va relua în luna ianuarie, urmând a cuprinde şi în anul 2010 un număr de 8 turnee găzduite de Alba Iulia, Cugir, Teiuş şi Aiud. "Nu este exclusă includerea în circuit şi a unor turnee desfăşurate în alte localităţi din judeţul Alba, acolo unde va exista un interes din partea autorităţilor locale pentru promovarea şahului“, a declarat antrenorul de şah, Marius Ceteraş.




















































