Pui de căprioară ucis la lumina farurilor. Pedepse pentru braconierii cu armă artizanală care au încercat să scape de Poliție

0
Publicat:

Trei bărbați din Alba au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru braconaj pentru că au ucis, ilegal, o căprioară cu o armă realizată artizanal de către unul dintre ei.

Arma artizanală găsită asupra braconierilor FOTO IPJ Alba
Arma artizanală găsită asupra braconierilor FOTO IPJ Alba

Hotărârea, pronunțată recent la Judecătoria Sebeș (Alba), a rămas definitivă. Potivit rechizitoriului, în 9 martie 2022, pe timp de noapte, fără a fi deținători legali de arme letale ori posesori de permis de vânătoare și fără a fi înscriși în vreo autorizație de vânătoare eliberată conform legii, cei trei bărbați din Alba s-au deplasat pe raza fondului cinegetic AVPS Vulturul Negru din Șugag, unde, unul dintre ei, a împușcat la lumina farurilor mașinii, în afara perioadei legale, un exemplar de căprior (femelă), care se afla pe marginea drumului principal.

Uciderea animalului s-a produs cu o armă letală de vânătoare, tip lisă, calibrul 16, confecționată în mod artizanal. Autorul a deținut la momentul respectiv, fără drept, un număr de 13 cartușe nepercutate de calibrul 16 mm, pe care le-a aruncat pe marginea drumului, unde au fost găsite de polițiști. Ulterior, la percheziția domiciliară au mai fost descoperite încă două cartușe.

Polițiștii au fost anunțați chiar în noaptea respectivă cu privire la comiterea unei infracțiuni de braconaj cinegetic, fiindu-le comunicat și numărul de înmatriculare al autoturismului.

Polițiștii au plecat spre locul indicat și, la intrarea în localitatea Laz, pe direcția de mers spre Șugag s-au intersectat cu autoturismul. Șoferul a accelerat la vederea lor, astfel că echipajul de Poliție a întors mașina și a pornit în urmărire. Mașina braconierilor a fost oprită în dreptul Primăriei Săsciori, unde au fost identificați cei trei inculpați.

Prejudiciu de 4.000 de euro

„Urmare a controlului efectuat în interior au fost identificate două lanterne de dimensiuni și intensitate ridicată, iar în interiorul portbagajului autoturismului un sac de culoare albă în interiorul căruia se afla sare pentru animale. La o verificare sumară a interiorului autoturismului s-a constatat prezența unor pete brun roscate care păreau a fi urme de sânge. Aceste aspecte au creat suspiciunea că persoanele utilizează aceste obiecte în vederea identificării vânatului pe timp de noapte sau a ademenirii acestuia în condițiile în care sarea este folosită pe post de nadă, se precizează în dosar.

După cercetarea zonei unde au fost identificați inițial braconierii, a fost identificată o armă de vânătoare artizanală, lisă, fără serie de identificare, având o lanternă montată pe țeavă. De asemenea, în teren, în apropiere de locul unde a fost identificată arma confecționată artizanal, a fost gasit cadavrul unui animal din specia căprioară ce avea gâtul secționat.

Cei trei au recunoscut, în final, faptele. Deținătorul armei și cei care a tras focul care a ucis animalul (S. N.) a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, cu suspendare pe un termen de 3 ani. Al doilea bărbat (M. N. D.) a primit 1 an și 3 luni cu suspednare, iar al treilea (H. D.) a fost condamnat la 1 an, tot cu suspendare. Cei trei trebuie să efecueze fiecare 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța a mai dispus confiscarea armei și a cartușelor și a constatat că prejudiciul în valoare de 4.000 de euro a fost achitat.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite