Profit de 4 milioane de euro la UM Cugir în primele şase luni din 2015. Compania de armament are contracte până în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UM Cugir, compania din Alba producătoare de armamanet şi muniţie, se află în top societăţi de stat cu datorii mari la buget, în condiţiile în care autorităţile au anunţat dezvoltări de producţie şi soluţii de restructurare. Compania de stat a avut un profit de circa 18,5 milioane de lei în primele şase luni din 2015, adică circa 4 milioane de euro.

Situaţia UM Cugir SA este una specială, având în vedere că a beneficiat de prevederile OG 25/2014, iar datoriile istorice ale societăţii din activitatea militară au fost şterse. UM Cugir a mai rămas cu 48 de milioane lei restanţe (majoritatea penalităţi la datorii la buget). Din această sumă, în luna iunie mai erau de achitat la bugetul de stat 18.259.411 lei, cea mai mare parte la bugetul de pensii (12,7 milioane lei), potrivit datelor ANAF.

La 15 septembrie, însă, suma restantă (penalităţi la plată) era doar de 14,7 milioane lei, după cum a precizat directorul general UM Cugir, Romulus Micu, pentru alba24.ro. “Acestea vor fi achitate până în trimestrul doi al anului viitor. Avem venituri totale de 156 milioane lei, astfel încât ne putem permite să achităm şi datoriile, la zi. De asemenea, avem profit de 18,5 milioane lei, la şase luni”, a declarat Romulus Micu.

Directorul general Romarm a declarat că producţia companiei este asigurată prin contracte valabile până în 2018, iar de la 1 septembrie au mai fost angajaţi 88 de oameni. În industria de armament din România activează circa 4.000 de angajaţi. Dintre aceştia, aproximativ 1.000 sunt de la UM Cugir.

Uzina Mecanică Cugir a înregistrat, în anul 2014, un profit de aproape 100 de milioane de euro, fiind cea mai profitabilă filială a Companiei Naţionale Romarm S.A.

Profit de 100 de milioane de euro din vânzarea de armament la Uzina Mecanică Cugir

Explotarea cuprului din Apuseni, afacere profitabilă. Pierdere de milioane de euro pentru exportul de arme de la Cugir

 

Uzina Mecanică Cugir angajează 100 de muncitori pentru a face faţă comenzilor de armament

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite