Prima aplicație de mobil pentru fonduri europene regionale din România, lansată în Transilvania

0
Publicat:

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, cu sediul în Alba Iulia, a lansat prima aplicație pentru telefoanele mobile, pentru accesat fonduri europene, din România.

Sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională din Alba Iulia FOTO adrcentru.ro
Sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională din Alba Iulia FOTO adrcentru.ro

„Fondurile europene derulate prin Programul «Regiunea Centru» 2021-2027, dar şi alte informaţii despre proiecte sau surse de finanţare europene care sunt disponibile la nivelul Regiunii Centru, şi nu numai, sunt acum mai uşor aflat prin aplicaţia PRoCentru. Dezvoltată de ADR Centru şi disponibilă pe platformele iOS şi Android, aplicaţia permite celor interesaţi să caute rapid noutăţile din regiune pe tema fondurilor nerambursabile şi a proiectelor, dar şi detalii despre evenimente sau oportunităţi de dezvoltare, cu acces direct la platforma naţională pentru căutarea surselor de finanţare nerambursabile", se menţionează în comunicatul ADR Centru.

Potrivit acestuia, utilizatorii pot seta primirea de notificări în timp real, la fiecare noutate publicată, precum şi distribuirea acestor informaţii pe reţelele social-media.

„În primul trimestru al anului trecut am lansat website-ul dedicat Programului Regiunea Centru, www.regiocentru.ro, o platformă online ce reprezintă sursa principală de informare a cetăţenilor din regiune, a potenţialilor solicitanţi de fonduri, dar şi a beneficiarilor de finanţare. Pentru cei ce doresc informaţii despre acest rogram şi nu numai, pentru toţi cei ce doresc să dezvolte proiecte finanţate cu fonduri europene sau doresc să dezvolte parteneriate regionale sau, pur şi simplu, caută oportunităţi de finanţare, am considerat că această aplicaţie de mobil va fi utilă, pentru că permite notificări în timp real când apar modificări sau actualizări, dar şi când comunicăm lansările de apeluri pentru fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea Regiunii", a declarat directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, citat în comunicatul menţionat.

În acelaşi timp, prin această aplicaţie sunt transmise inclusiv informaţii despre apeluri sau programe de finanţare cum sunt Programul Tranziţie Justă, Programul Sănătate, oportunităţile de business derulate prin proiectul Enterprise European Network, proiectele PNRR sau activităţile şi evenimente de informare dedicate tinerilor realizate prin Europe Direct.

„Aplicaţia PRoCentru este prima de acest tip din ţară şi va fi constant îmbunătăţită. Cetăţenii ne pot transmite şi feed-back-ul lor sau ce alte aşteptări au de la acest produs de comunicare, urmând ca noi să extindem tipurile de informaţii furnizate", a adăugat Simion Creţu.

Prin Programul Regiunea Centru (PR Centru 2021-2027), în următorii 7 ani sunt disponibili 1,38 miliarde de euro pentru investiţii în judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite