Preot român plecat în SUA la începutul secolului XX: „Mulți dintre frații noștri sunt duși la spital zdrobiți de moarte”

0
Publicat:

O ilustrată trimisă de către preotul greco-catolic Aureliu Hațieganu din SUA, în 1909, mitropolitului greco-catolic Victor Mihaly de Apșa, de la Blaj, este păstrată în colecțiile Arhivelor din Alba Iulia.

Ilustrata trimisă de Aureliu Hațieganu din SUA FOTO Arhivele Naționale Alba
Ilustrata trimisă de Aureliu Hațieganu din SUA FOTO Arhivele Naționale Alba

Ilustrata a fost trimisă din Cleveland și reprezintă zona centrală a orașului, alături de un mesaj scris de mână.

„Exelenția Voastră! Trimitem ilustrata cu piața orașului nostru, de unde Vă esprimăm celea mai călduroasă urări de bine, remânând cu supunere fiească pe lângă sărutarea sfintei Drepte. Cleveland (O) la 11 Sept. n. 1909. Umilit fiu Aureliu Hațieganu, pr. gr. cat.”, se precizează în mesajul scris de preotul român din SUA.

Ilustrația se află în fondul arhivistic al Mitropoliei Române Unite cu Roma – Cabinetul Mitropolitului. Aureliu Hațieganu a fost printre primii preoți români sosiți în SUA din Transilvania, fiind preot al Bisericii Catolice Române de Rit Bizantin Sf. Elena din Cleveland.

Era perioada industrializării Americii, iar ceea ce a găsit în Cleveland l-a șocat. Într-un document sunt câteva cuvinte pe care le-a scris concetăților săi români în 1907:

„În America, mulți dintre frații noștri români își părăsesc casele dimineața plini de viață și speranță și într-o oră sau două sunt duși la spital zdrobiți de moarte sau cu pierderea unui membru. Uneori, aceasta este vina victimei, dar de multe ori vina este a șefilor care au puțin respect pentru soarta și siguranța imigrantului”.

Ilustrata lui Aureliu Hațieganu FOTO Arhivele Naționale Alba
Ilustrata lui Aureliu Hațieganu FOTO Arhivele Naționale Alba

Într-un alt articol se precizează că atunci când murea un muncitor român, de foarte multe ori compatrioții săi trebuiau să „treacă pălăria” pentru a se aduna bani pentru costul unei înmormântări modeste.

Curând a devenit evident pentru imigranți că era nevoie de un fel de organizație pentru a proteja lucrătorii împotriva accidentelor și a altor tragedii. Astfel, s-a născut ideea lojei frățești.

Lucrul remarcabil la lojile și bisericile românești din Statele Unite a fost că întemeietorii lor erau țărani și muncitori, la acea vreme proaspăt veniți din satele Transilvaniei și Bucovinei. Ceea ce le lipsea în educația formală a fost compensat de hotărârea lor de a reuși cu orice preț.

„Deși puțini dintre primii imigranți români vorbeau engleza sau aveau vreo experiență în conducerea organizațiilor, ei aveau atuurile importante ale bunului simț și dorința de a experimenta. În societatea bogată de astăzi, cu salariile sale mari pe oră, este greu de imaginat greutățile imigranților români la începutul anilor 1900, când salariile în fabrici și mine se situau în jurul valorii de 1,50 USD pe zi pentru 12 ore de muncă.

Totuși, din aceste salarii mizere, primii imigranți români au putut nu doar să se ocupe de nevoile lor zilnice și să economisească puțin, ci și să înființeze societăți și biserici frățești. Este greu de imaginat că primele cotizații lunare la o loja fraternă medie românească se ridicau la 15 cenți pe lună. Din aceste taxe modeste, familiei supraviețuitoare a fost plătită o indemnizație de deces de 80 de dolari”, precizează articolul consultat de alba24.ro, care vorbește despre rolul lui Aureliu Hațieganu în comunitatea românească din SUA.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite