Povestea jandarmului care a antrenat sute de persoane în domeniul artelor marţiale FOTO
0
De Ziua Internaţională a Sportului Militar, Jandarmeria Alba prezintă povestea putonierului adjutant Leonte Daniel.
Practicant de arte marţiale de aproape 30 de ani, în prezent este instructor de Shinkami Ryu şi a mărturisit că prin intermediul sportului pe care îl practică cu drag, a învăţat că disciplina şi autostăpânirea sunt calităţi ce se clădesc în timp, prin muncă şi dedicare.
Militarul vorbeşte cu atâta pasiune despre acest sport, încât poate convinge pe oricine să calce măcar o dată pragul sălii, pentru a face cunoştinţă cu “lumea minunată a artelor marţiale”.
Dovadă îi stau sutele de cursanţi care “au trecut prin mâna lui” şi care se întorc mereu cu drag la antrenamente. Începând cu elevi de patru ani şi până la jandarmi şi poliţişti, toţi învaţă că acest sport nu este doar un mod de a petrece timpul liber, ci o balanţă care creează echilibru între trup şi suflet.

Deşi a întâlnit nenumărate situaţii violente în timpul misiunilor de ordine publică, tehnicile învăţate şi autodisciplina l-au ajutat să acţioneze întotdeauna în mod corect, conform prevederilor legale.

„La nivelul instituţiei ne mândrim şi cu alţi practicanţi de sporturi, cum ar fi: sporturi de contact, fotbal, tenis de câmp, şah şi oina”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Alba.
