Poliția din Alba, dată în judecată de o parohie. Care este motivul procesului

0
Publicat:

O parohie din Alba a dat în judecată Inspectoratul Județean de Poliție. Motivul este descris în motivarea Judecătoriei Câmpeni, care a judecat cazul.

O stivă de lemne, motivul procesului dintre parohie și politie FOTO: arhivă
O stivă de lemne, motivul procesului dintre parohie și politie FOTO: arhivă

Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Alba au dat o amendă parohiei, pe data de 13 iunie 2023, după ce reprezentații parohiei au descărcat și depozitat aproape 11 metri cubi de lemn de foc, într-un loc diferit față de cel care era trecut în documente.

Din acest motiv, parohia a mers în instanță, mai ales că polițiștii au confiscat lemnul.

În fața instanței reprezentații parohiei au adus documente care au dovedit faptul că strada pe care trebuiau lăsate lemnele era impracticabilă.

”(…) la data transportului în strada menționată în aviz era impracticabilă datorită lucrărilor de canalizare efectuată de către Primăria orașului Baia de Arieș, fiind în imposibilitatea de a descărca cantitatea de material lemnos locul indicat în avizul de însoțire, faptă ce nu le poate fi imputabilă, fiind o cauză care înlătură caracterul contravențional a faptei, lipsind vinovăția.(…)”, au notat reprezentanții parohiei, scrie alba24.ro.

Magistrații au admis cererea parohiei, au anulat procesul verbal și au exonerat reprezentații de la plata amenzii. Decizia poate fi atacată în apel.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite