Patru tineri au jefuit o sală de jocuri din Alba Iulia. După trei luni au primit sentinţa care îi trimite după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi dintre inculpati la momentul retinerii. Foto: alba24.ro
Doi dintre inculpati la momentul retinerii. Foto: alba24.ro

Patru tineri din Alba, cu vârste între 24 şi 32 de ani, judecaţi într-un dosar de jaf şi tâlhărie la o sală de jocuri, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea. Jaful a avut loc la sfârşitul lunii februarie, iar cei patru tineri sunt în arest preventiv din 4 martie 2015.

Decizia a fost pronunţată luni, 25 mai. Pedepsele sunt între 2 ani şi 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Astfel Maidan Dan Viorel şi Capătă Teodor Marian au primit fiecare 2 ani şi 6 luni de închisoare, în timp ce Bunea Iulian şi Bordea Crinel Viorel au fost condamnaţi la câte 2 ani după gratii. Instanţa a mai dispus şi acordarea de despăgubiri care trebuie plătite de către inculpaţi către firma care administrează sala de jocuri. Decizia judecătoriei Alba Iulia poate fi contestată la Curtea de Apel.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 22/23.02.2015, în jurul orelor 03,45, inculpaţii Maidan şi Capătă au pătruns în incinta sălii de jocuri de noroc, iar în timp ce unul din ei i-a solicitat angajatei banii din încasări un altul a forţat uşa unei încăperi alăturate şi a sustras suma de aproximativ 10.700 lei. În acest timp, Bunea a păzit uşa de acces în sala de jocuri, iar Bordea i-a aşteptat într-un autoturism cu ajutorul căruia şi-au asigurat scăparea.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că Bordea Crinel Viorel este cercetat de poliţiştii din Blaj sub aspectul comiterii infracţiunilor de „inducerea în eroare a organelor judiciare” şi „delapidare”, după ce în data de 27.11.2014, a înscenat o tâlhărie, susţinând că în timp ce conducea autoturismul unei societăţi de curierat, a fost atacat şi i-a fost sustrasă suma de 6.000 de lei. 

Cei patru au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţişti în 3 martie, iar o zi mai târziu au primit mandate de arest preventiv.

alba tineri jaf

Ca-n filme: un tânăr din Alba Iulia şi-a înscenat un jaf, după ce a furat bani din gestiunea societăţii la care lucrează

FOTO VIDEO Jaf sub ameninţarea armei la o casă de schimb valutar din Alba Iulia. Atacatorul a fost prins de poliţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite