Parastas de pomenire la locul tragediei aviatice din Apuseni. Romaniţa Iovan a invitat 300 de săteni din Horea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătenii din Horea au amplasat o cruce la locul accidentului
Sătenii din Horea au amplasat o cruce la locul accidentului

Sâmbătă, de la ora 13.00, pe muntele Petreasa din Apuseni, la locul accidentului de avion, se va desfăşura un parastas de pomenire pentru pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion, decedaţi în tragedia din 20 ianuarie. Evenimentul este organizat de Romaniţa Iovan, fosta soţie a pilotului.

Romaniţa Iovan şi sătenii din Horea se pregătesc să facă parastasul de pomenire pentru pilotul Adrian Iovan ce şi-a pierdut viaţa în tragicul accident din Apuseni, în urmă cu mai bine de o lună de zile. Slujba religioasă va avea loc sâmbătă, 22 februarie, cu începere de la ora 13.00, sus în vârful Petreasa din Apuseni, chiar la locul accidentului şi va fi oficiată de Ioan Costea, preotul bisericii ortodoxe din centrul comunei.

La final se va da o masă  la Căminul cultural din satul Giurgiuţ, unde vor participa toţi cei prezenţi. Potrivit fostului deputat Corneliu Olar, fosta soţie, Romaniţa a declarat că va veni însoţită de un grup de prieteni ai regretatului aviator. La parastas au fost invitaţi cei 300 de săteni care s-au implicat în căutarea epavei avionului prăbuşit în Munţii Apuseni. Vor participa şi cei trei moţi care au ajuns primii la locul accidentului, Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Todea.

Ads by SmileysWeLoveAd Options

Potrivit fostului deputat Corneliu Olar, mâncarea va fi pregătită de bucătăresele din Horea, iar la comemorarea pilotului s-ar putea să fie prezenţi şi părinţii Aurei Ion, tânăra care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic. Slujba de parastas va fi oficiată de ÎPS Irineu şi un sobor de preoţi din judeţele Alba şi Cluj.

“Romaniţa vine cu un grup de prieteni de-ai lui Iovan, piloţi. Parastasul este al familiei, noi suntem lângă ei, participăm, sprijinim. Nu am luat încă legătura cu familia Aurei, că i-am văzut că sunt supăraţi, săracii, dar sigur îi vom contacta. I-am cerut permisiunea doamnei Romaniţa să chemăm şi rudele Aurei şi a spus că nu are nimic împotrivă. Romaniţa Iovan organizează parastasul şi mi-a spus că vrea să dea o masă la toată lumea acolo. Nu ştiu din ce va fi compusă masa, dar Romaniţa a vorbit cu bucătărese din sat să prepare bucatele”, a declarat fostul deputat Corneliu Olar.

În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.500 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului şi victimele au fost găsite de cei trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

FOTO VIDEO Eroii-salvatori din Apuseni au primit cea mai mare distincţie a BOR: „Au plâns cu ei, i-au ajutat şi i-au cărat în braţele lor“

O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite