„Palatul Culturii Săteşti“ din Alba. Cămin cultural de 1.000 de locuri într-un sat cu 600 de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căminul cultural va fi finalizat în 2016
Căminul cultural va fi finalizat în 2016

În satul Tăuţi din comuna Meteş se construieşte cel mai mare cămin cultural din Alba şi probabil unul dintre cele mai mari din România. Clădirea ar fi trecut neobservată dacă primarul nu ar fi recunoscut că este o greşeală şi dacă capacitatea nu ar fi depăşit cu mult populaţia satului. Poate fi denumit un veritabil ”Palat al Culturii Săteşti” având în vedere dimensiunile foarte mari, total neadaptate nevoilor locale.

Viitorul cămin cultural din Tăuţi va putea găzdui până la 1.000 de persoane, mai mult chiar decât cea mai mare sală de spectacole din Alba – Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, care are 578 de locuri. Populaţia satului este de doar 650 de persoane, iar pentru a se umple mai trebuie aduşi oameni din celelalte sate ale comunei.

”Greşeală colectivă”

Construcţia a început în anul 2010 şi trebuia finalizată în decembrie 2012, însă, după mai bine de trei ani de la această dată, lucrările sunt realizate în procent de 70 la sută. Căminul Cultural din Tăuţi costă 2.735.287 lei. Până acum a fost plătită suma de 1.626.456 lei, însă lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri, întrucât, pentru finalizarea lucrărilor mai este necesară suma de 1.108.831 lei. Proiectantul clădirii este SC Capitel Proiect SRL Alba Iulia iar constructorul este SC Albanic Service SRL.

camin cultural tauti

Primarul comunei Meteş, Traian Ursaleş spune că este o ”greşeală colectivă” şi că şi-a dat seama că este prea mare doar după ce a început construcţia. „Căminul l-au cerut oamenii din Tăuţi. Am făcut proiectul, s-a aprobat în Consiliu Local şi când s-au apucat de lucru, după terminarea licitaţiei şi a contractului, ne-am dat seama că este prea mare. Este o greşeală colectivă. Eu am recunoscut că cine nu munceşte nu greşeşte. Este una dintre greşelile care le-am avut de când sunt primar”, a spus acesta. Potrivit aprimarului, căminul va fi gata în 2016. 

camin cultural tauti

Satul Tăuţi cu viitorul ”Palat al Culturii Săteşti”

”Mastodontul” de la Tăuţi este construit în condiţiile în care în sat nu este apă potabilă, canalizare, iar drumurile sunt în conditnuare de pământ. Primarul asigură, însă, că vor fi rezolvate şi aceste probleme. ”Pentru drum avem contractul semnat, avem banii buget, pentru 3,9 km de asfalt în care intră şi drumul până la Căminul Cultural. Acum se introduce apa. Am cerut cetăţenilor să înţeleagă că e mai bine aşa şi abia după ce introducem apa potabilă să şi asfaltăm”, a mai spus Traian Ursaleş.

”Cel mai mare băsist din România”

Primarul Traian Ursaleş conduce Primăria Meteş đe aproape 8 ani, fiind ales din partea PDL. Acum, solicit cu insistenţă să fie dat afară din partid pentru că vrea să candideze din partea Mişcării Populare. ”Puteam să tac şi să nu spun nimic, iar când trebuia să îmi depun candidatura în loc de PNL scriam MP şi rămâneau fără candidat. Eu însă m-am bazat pe sinceritate, i-am contactat din septembrie şi le-am spus că nu pot să lupt împotriva partidului lui Traian Băsescu. Sunt cel mai mare băsist din România”, a declarat Traian Ursaleş. 

traian ursales

În urmă cu un an, acelaşi primar a transmis adrese oficiale mai multor persoane decedate din comună prin care le ”anunţa” suma pe care o datorează bugetului local. În documente, primarul Traian Ursaleş se adresa cu ”dragă defunct” şi le transmitea decedaţilor ”la mulţi ani”, cu speranţa că vor face ”echipă” şi în noul an.

Un primar din Alba cere să fie exclus din PNL: „Sunt cel mai mare băsist din România“

 

„Dragă defunct“: primarul comunei Meteş din Alba cere persoanelor decedate să-şi plătească datoriile la buget

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite