Opţiune: lopata sau amendă?- Revista presei locale din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarele locale scriu astăzi despre dezbaterile pe marginea bugetului judeţului Alba, despre posibilele amenzi pe care cei care nu curăţă gheaţa şi zăpada din faţa carei ar putea să le primească şi despre felul în care au fost comemorate victimele Holocaustului de către elevii din Alba.

Consilierii judeţeni din Alba au adoptat ieri un buget ajustat pentru vremuri grele

Bugetul judeţului Alba pe anul 2010, în valoare de 206,3 milioane de lei, a fost aprobat ieri în sedinţa Consilului Judeţean Alba, cu votul consilierilor PD-L şi PSD. Cinci din cei şase reprezentanţi ai PNL prezenţi au votat împotrivă, iar unul s-a abţinut, liberalii arătându-se nemulţumiţi în primul rând de faptul că nu au avut suficient timp să studieze dosarele dar şi de felul cum au fost structurate sumele pe capitole. Ei au caracterizat bugetul judeţului Alba pe 2010 drept "un buget social". În comparaţie cu cel adoptat în 2009, care era în valoare de 202 milioane de lei, bugetul propus pentru acest an înregistrează o uşoară creştere, în valoare de peste 40 de milioane de lei. Peste 43,9 milioane de lei sunt dedicaţi proiectelor de dezvoltare a judeţului. Cea mai importantă parte - peste 156 de milioane de lei, reprezintă bugetul propriu de funcţionare al judeţului atât la partea de venituri cât şi la partea de cheltuieli. CJ Alba estimează în acest an venituri proprii de 46,5 milioane, iar obiectivele de investiţii, drumuri judeţene şi alimentare cu apă se ridică în 2010 la peste 54 de milioane de lei. Uniurea

Citiţi şi: Focşani: Mersul pe trotuar poate deveni o experienţă extremă

Opţiune: lopata sau amendă?

După doar două săptămâni de iarnă adevărată, administratorii locali ai municipiului Alba Iulia au o problemă. În ciuda eforturilor considerabile din ultima vreme, există destule zone din reşedinţa de judeţ care sunt încă acoperite cu gheaţă şi zăpadă, lucru care îngreunează vizibil traficul pietonal. În mod legal, obligaţia de a curată aceste zone revine localnicilor şi agenţilor comerciali, iar aleşii locali sunt aproape de a interveni dur, prin aplicarea de amenzi. Imediat după prima ninsoare adevarată din acest an, responsabilii din cadrul administraţiei locale au cerut în mod public respectarea legii privitoare la curăţarea spaţiilor care aparţin de asociaţiile de proprietari, agenţii comerciali sau persoanele particulare. În multe dintre cazuri, la intervenţia pentru deszăpezirea domeniului public s-a extins lucrarea astfel încât să nu mai existe probleme in trafic. Exista însă destule zone în care nimeni nu s-a sinchisit să arunce măcar o mina de sare sau să puna mâna pe o lopată, astfel că zapada a ramas ca şi când ar fi cazut de numai câteva ore. Monitorul de Alba

Holocaustul, dezbătut de elevii albaiulieni

Proiectul este unul interjudeţean şi a fost iniţiat de prof. Adrian Simion – Col. Econ. „D.P. Marţian”, cu sprijinul Casei Corpului Didactic Alba – Lavinia Dobra şi al Bibliotecii Judeţene Alba – Steliana Armian. Instituţiile şcolare participante din judeţ: Liceul Sportiv Alba Iulia – prof. Daniela Mateica, Col. Naţ. „HCC” Alba Iulia – Daniela Cetean şi Andreea Rotche, Şcoala cu cl. I-VIII „Ion Agârbiceanu” – Nicolae Andron, Şcoala cu cl. I-VIII Crăciunelu de Jos – Daniela Fer, Şcoala Europeană „Silviu Cărpinişanu” Sebeş – prof. Rodica Groza, Col. Naţ. „Titu Maiorescu” Aiud – prof. Elisabeta Gheţiu, Şc. cu cl. I-VIII Petreşti – prof. Gheorghe Dărămuş. În acţiunile de la CCD şi Biblioteca Judeţeană, în ziua de 27 ianuarie, au fost implicaţi elevi din clasele VII-XI: s-au prezentat referate, eseuri, prezentare power-point, afişe cu atrocităţile comise de nazişti şi o machetă prezentând un lagăr de exterminare. Informaţia de Alba

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite