O ursoaică a băgat spaima în locuitorii unei comune din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Animalul a mâncat un taur şi a atacat o vacă aflate la păscut în zona Negrileasa – Valea Mlacii. Ursul nu poate fi vânat pentru că reprezentanţii Ministerului Mediului au refuzat cererile formulate de asociaţia care administrează fondul de vânătoare.

O ursoaică cu pui a băgat spaima în locuitorii comunei Mogoş din Munţii Apuseni. Săptămâna trecută a mâncat un taur de 300 de kilograme ce aparţinea unui fermier, iar cu câteva zile înainte a mai atacat o vacă. Oamenii sunt disperaţi pentru că situaţia este aceeaşi de câţiva ani, iar autorităţile refuză să îşi dea acordul pentru vânarea animalului.

Zonă suprapopulată cu urşi

„A mâncat un taur la Negrileasa şi înainte a atacat o vacă. Şi după aceea a mai venit pe la animale dar proprietarul a reuşit să o alunge. Am făcut hârtii ca să o împuşte dar nu am primit niciun răspuns până acum. Nu ştim ce să mai facem pentru că la mulţi le este frică să mai meargă cu animalele pe munte“, a spus viceprimarul comunei Mogoş, Nicolae Bobar.

Fondul forestier din zona respectivă este administrat de Asociaţia Sportivă de Vânătoare „Târnavele“. Reprezentanţii asociaţiei afirmă că zona este suprapopulată de urşi. „Ştim sigur că pe acest fond de vânătoare sunt cinci urşi, în condiţiile în care ar trebui să fie doar unul. Anul trecut au fost omorâte patru animale, iar în anii trecuţi altele. Am făcut în fiecare an dosarul pentru a fi vânat dar ni s-a respins de fiecare dată. Există o cotă stabilită pe ţară şi nu se poate vâna decât dacă se scade din altă parte, de la alt fond de vânătoare“, a afirmat Viorel Nichimiş, preşedintele asociaţiei.

image

Virorel Nichimiş a completat că răspunsul primit de fiecare dată de la Ministerul Mediului a fost că ursul trebuie alungat. „Degeaba îl alungăm pentru că merge în altă parte. Trece la Zlatna şi atacă şi acolo. După un timp se întoarce din nou la Mogoş. Odată ce a dat de carne într-o anumită zonă revine pentru că ştie că va găsi din nou“, a spus Viorel Nichimiş.

Se aşteaptă alte atacuri

Vânătorul Viorel Nichimiş a mai spus că anul acesta nu a fost făcut încă dosarul pentru vânare, deoarece pagubele trebuie să fie mai mari. „Este nevoie de cel puţin şase atacuri pentru ca cererea să fie dicutată la minister. Ne aşteptăm ca ursul să mai atace şi în perioada următoare“, a mai declarat preşedintele asociaţiei Târnavele.

Locuitorii din Mogoş s-au obişnuit ca urşii să producă pagube printre animale în fiecare an. „În fiecare an au mâncat animale. Oamenii cu paguba au cerut să fie puşcat dar nu s-a aprobat. Că mânîncă o vacă nu e aşa problemă mare, dar să nu atace oamenii“, a spus Gheorghe Dumitraş, locuitor în cătunul Valea Mlacii din Mogoş, apropiat de zona Negrileasa.

În ultimii 10 ani în judeţul Alba au fost vânaţi 10 urşi. Statisticile actuale indică prezenţa în pădurile judeţului a aproximativ 100 de urşi.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite