Ministrul Răzvan Cuc ameninţă din nou constructorul de pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda: ”Aveţi două săptămâni să vă căutaţi antreprenori serioşi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Transporturilor a vizitat din nou şantierele de pe A10
Ministerul Transporturilor a vizitat din nou şantierele de pe A10

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat, joi, 13 iunie, un nou ultimatum companiei Aktor, constructorul lotului 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda.

Aflat în control pe şantierul autostrăzii Sebeş - Turda, unde sunt în lucru două loturi în lungime de circa 41 de kilometri, ministrul Răzvan Cuc a dat termen până la sfârşitul acestei luni pentru ca firma greacă să schimbe ritmul lucrărilor. De asemenea, a condiţionat-o să angajeze subcontractanţi români, dacă nu reuşeşte să îmbunătăţească situaţia din teren.

“Eu cred că a trecut partea cu bătaia de joc vizavi de români şi de ceea ce înseamnă statul român. Cred că aţi confundat lucrarea la autostradă cu lucrarea la un drum naţional eu v-am spus vouă să vă mobilizaţi, văd că nu v-aţi mobilizat. Aveţi două săptămâni să vă duceţi în piaţă să căutaţi antreprenori serioşi cu care să încheiaţi contracte, pe care le declaraţi la CNAIR, ca să poată plăti subcontractanţii, ca să vă finalizaţi lucrarea până la sfârşitul anului. Dacă nu văd actele făcute cu subcontractori români până la sfârşitul lunii iunie, vă reziliez contractul”, s-a adresat ministrul, constructorului Aktor, pe şantierul lotului 2, în judeţul Alba.

ministru autostrada

Zona unde a avut loc incidentul cu cele două grinzi

Grecii de la Aktor au transmis miercuri seara un comunicat de presă prin care anunţă că "încă un segment al Autostrăzii A10 Sebeş - Turda, şi anume ”Lot II Sântimbru - Aiud - Rădeşti (km 17 + 000 - km 41 + 250)”, va fi deschis traficului până la sfârşitul acestui an”. Antreprenorul lotului de autostradă Sântimbru - Aiud - Rădeşti mai spune că accelerează lucrările în baza unui calendar specific.

”În prezent, se lucrează intens pe taluzurile de poduri, ridicarea şi aşezarea grinzilor pe toate podurile, turnarea straturilor de balast stabilizate, precum şi pe structurile din beton, jgheaburile şi pereţii de susţinere. Lucrările de asfaltare sunt planificate să înceapă pe primii 7 km din totalul de 24,25 km al lotului 2 spre 25-30 iunie 2019, în timp ce o forţă de muncă de peste 450 de persoane, cu 120 de camioane şi peste 80 de utilaje, execută în prezent lucrări pe segment”, se arată în comunicatul constructorului grec.

Răzvan Cuc a verificat din nou lucrările de pe cele două loturi neterminate încă din Autostrada Sebeş-Turda. S-a oprit special la Teiuş, unde în urmă cu circa 2 săptămâni a avut loc un incident soldat cu desprinderea şi căderea a două grinzi de la supratraversarea drumului judeţean. Un muncitor care se afla pe una dintre grinzi, a căzut de la o înălţime de 5 metri şi s-a rănit uşor. Ministrul a afirmat că grinzile căzute sunt ”problema constructorului” şi e de datoria lui să o remedieze. 

Pe lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda, antreprenorul Pizzarotti a făcut în ultima lună, un progres de 2,2 procente, iar de la începutul anului de 7,1 procente. În prezent, stadiul fiuzic al lucrărilor pe lotul 1 este de 67,1%. Şansele ca acest lot să fie deschis circulaţiei în acest an sunt, însă, reduse. Cuc a spus, joi, că lotul 1 va fi finalizat în 2019. Pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, în primele 4 luni ale anului 2019, s-a bătut pasul pe loc, progresul fizic de 0,5 procente înregistrat în primele luni alea anului fiind insignifiant. Stadiul fizic al lucrărilor este de ceva mai mult de 50%.

Autostrada Sebeş-Turda – stadiul lucrărilor pe loturile 1 şi 2 (sursa CNAIR)

Lotul 1 (Sebeş – Sântimbru) – stadiu fizic lucrări 69,8% final luna mai (67,10% aprilie, 63,09% martie, 61,35% februarie)

Lungime: 17 km

Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL,

Preţ: 541.739.137,21 lei fără TVA (460.478.266,63 lei – Fondul de Coeziune 85% şi 81.260.870,58 lei – Guvernul României 15%).

Data de începere lucrări potrivit contract: 2.12.2014, cu 4 luni realizare proiect tehnic şi 18 luni execuţie lucrări. Termenul de finalizare din proiect: octombrie 2016

Contract supervizare: inginer Egis Romania SA (5.156.196 lei fără TVA).

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor după expirarea termenului stabilit în contract: decembrie 2019

Proiectul prevede două noduri rutiere în zona oraşului Alba Iulia, la sud – km 8 şi la nord – km 16, poduri de traversare a râului Mureş şi a râului Ampoi, supratraversări de drum judeţean şi cale ferată. Mai este şi nodul rutier în zona Lancrăm, care va asigura legătura cu Autostrada Orăştie – Sibiu.

Observaţii CNAIR: Necesitatea îndepărtării deşeurilor identificate pe amplasamentul unei bretele a Nodului Rutier Alba Iulia SUD

Lotul 2  (km 17+000 – km 41+250, de la Sântimbru la Aiud-Rădeşti) – stadiu fizic lucrări 50,35% final luna mai (49,5% aprilie, 49,05% martie, 49,01% februarie)

Lungime: 24,25 km

Constructor: Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – S.C. EuroConstruct Trading 98 S.R.L. (în insolvenţă) 

Preţ: 549.332.493,62 lei fără TVA, din care 466.932.619,58 – lei Fonduri Coeziune 85% şi 82.399.874,04 lei Guvernul României 15%.

Data începere lucrări din contract 2.12 2014, perioada execuţie iniţială: 4 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic, pana la data de 2.04.2015, 18 luni pentru execuţie, până la 2.10.2016. Perioada de garanţie: 48 luni. (termen depăşit din octombrie 2016).

Termen de finalizare actualizat: decembrie 2019

Contract supervizare inginer Asocierea SC KAPPA – Arhchitects & Engineers SRL – SALFO & Associates SA (5.719.331,21 lei fără TVA).

Observaţii CNAIR: Eliberarea amplasamentului în zona km 40+000 prin procedură de executare silită. Slaba monitorizare a antreprenorului.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO Noi imagini spectaculoase cu tornada de la Alba Iulia. Furtuna a traversat cu rapiditate partea de nord a oraşului

Cele mai frecvente motive pentru care un autoturism refuză să pornească

VIDEO Recidivistul eliberat prin recurs compensatoriu care a tâlhărit cu cruzime o tânără la Alba Iulia, condamnat la doar 4 ani de închisoare

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite