Martirul Marii Uniri de la 1918: stegarul care a fluturat tricolorul în gara din Teiuş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Martirul Unirii este îngropat la Alba Iulia
Martirul Unirii este îngropat la Alba Iulia

Împuşcarea unui stegar ce purta un tricolor în mână în gara Teiuş în trenul care-l aducea la Alba Iulia în urmă cu 93 de ani, ne dovedeşte faptul că Marea Adunare Naţională  a avut cel puţin un martir.

În zilele premergătoare momentului istoric de la Alba Iulia,  pe traseul căii ferate Cluj-Teiuş au apărut şi trenuri militare blindate. Nici propaganda nu a fost străină celor care aveau sarcina de a sabota tendinţa unionistă legitimă a românilor. Spre exemplu, un grup de agitatori aveau în „misiune“, în 30 noiembrie 1918,  trenul Arad - Alba Iulia care-i aducea pe o parte din membrii Consiliului Naţional Român Central.

Agitatorii au declarat poliţiei din Alba Iulia că aveau misiunea să împartă manifeste şi să facă agitaţie împotriva unirii cu România, îndeosebi în gări. „Multe incidente au avut loc pe calea ferată Războieni-Cluj. Românii au fost daţi jos din trenuri şi legitimaţi de gărzile maghiare“, spune Dorin Giurgiu, cercetător la Muzeul Unirii.

Tricolorul, pus pe o furcă cioplită din lemn

În ciuda acestor tentative, dorinţa de Unire cuprinsese toată Transilvania. Spre exemplu, fetele şi flăcăii din sartul Agriş,  comuna Iara, judeţul Cluj, se adunau seară de seară la casa dascălului Ştefan Arion. Aici repetau cântece naţionale şi pregăteau steagul pentru Alba Iulia: „steag mândru, căci Agrişul e sat de frunte şi agrişenii fruntaşi vor să fie şi la acest măreţ act".

Fiul unor agricultori din sat, Ioa Arion, a cioplit cea mai frumoasă furcă din sat, pe care a şi folosit-o drept lance pentru steagul tricolor. Fetele erau responsabile cu ţesutul tricolorului, care a şi fost gata cu două zile înainte de plecarea la Alba Iulia.

Stegarul Ion Arion pe catafalc în biserica Maieri II din Alba Iulia. Fotografie realizată de Samoilă Mârza

Stegarul Ion Arion pe catafalc în biserica Maieri II din Alba Iulia. Imagine realizată de Samoilă Mârza, fotograful Unirii de la 1918

"Jur că acest drapel nu-l voi lăsa din mâini decât odată cu viaţa mea şi voi ajunge cu el la Alba Iulia", a spus Ioan Arion., cel care a fost ales să poarte steagul. Sătenii din Agriş au mers pe jos în jur de 20 de kilometrii,. pentru a lua trenul de la Turda.

A murit cu tricolorul în mână

În gara Teiuş, judeţul Alba, garda naţională maghiară era întărită cu trupe de cavalerie şi cu un tren blindat. Pentru ca semnalul să fie şi mai clar, la ferestrele de la etaj ale clădiriii au fost puse mitraliere şi puşti mitraliere.

Trenul care-l aducea şi pe stegarul Ioan Arion s-a urnit spre Alba Iulia abia în jurul orei 20. Potrivit istoricilor care au cercetat documentele vremii, garnitura a fost ţinta armelor de foc, la numai câteva momente după plecare. Unul dintre lucrătorii de cale ferată prezent în staţie a mărturisit mai târziu în faţa procurorului român de anchetă că s-a tras atât din clădirea gării, cât şi din trenul blindat. Ioan Arion se afla în ultimul vagon al trenului, care a fost lovit de ploaia de gloanţe.

„Stegarul a fost lovit drept în inimă ,a murit cu steagul ciuruit în mâini, s-a prăbuşit în braţele consătenilor săi.Cel mai probabil a fost ucis de un glonţ tras din turnul gării Teiuş“, a mai subliniat Dorin Giurgiu. Din documentele timpului rezultă că moartea lui Ioan Arion a fost fulgerătoare.

Constatarea oficială a decesului s-a făcut la Alba Iulia prin Garda naţională română din oraş, care a găsit urmele a două gloanţe. Fruntaşii şi conducătorii românilor ardeleni sosiţi la Alba Iulia l-au declarat pe Ioan Arion ca „mort al naţiunii române“.  Ancheta şi judecarea cazului Ioan Arion a durat doi ani, atât la Tribunalul Alba Iulia cât şi la Curtea de Apel din Cluj. Verdictul final: clasarea cazului din lipsă de probe. Stegarul este înmormântat la Alba Iulia.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite