Marea bătălie dintre români şi maghiari de la Abrud. Cum l-a învins Avram Iancu pe maiorul ungur Hatvani
0La data de 6 mai 1849 a început Bătălia de la Abrud, în care trupele maghiare conduse de maiorul Hatvani sunt înfrânte de către moţii lui Avram Iancu.
Confruntarea a fost determinată de faptul că, în primăvara anului 1849, ameninţat de spectrul invaziei trupelor ţariste, guvernul maghiar dorea lichidarea rapidă a rezistenţei românilor din Transilvania. Începând cu luna aprilie, maghiarii au pornit asediul asupra cetăţii din Alba Iulia, cetate care pe lângă cea a Devei, dar şi a Timişoarei, continua să reziste.
Foarte curând a devenit evident faptul că atâta timp cât Munţii Apuseni sunt controlaţi de români, asediul cetăţii Alba Iulia este inutil, deoarece un mare număr de soldaţi maghiari vor fi blocaţi în această zonă. Ca urmare, pentru degajarea forţelor militare necesare la asediul cetăţii de la Alba Iulia, guvernul maghiar a dispus ca rezistenţa românilor din Munţii Apuseni să fie lichidată prin orice mijloace.
Astfel, la data de 6 mai 1849, o importantă forţă militară maghiară condusă de maiorul Imre Hatvani, a atacat prin surprindere oraşul Abrud. Forţele române erau alcătuite exclusiv din civili înarmaţi, organizaţi ca şi miliţii constituite din moţi, locuitori ai acestor munţi, dar şi din români refugiaţi aici din diferitele părţi ale Transilvaniei ocupate de armata maghiară. Comandantul tuturor miliţiilor româneşti în prima bătălie de la Abrud a fost Avram Iancu (foto dreapta jos), un tânăr avocat în vârstă de aproximativ 24 ani, care avea să devinăm ulterior eroul luptelor românilor din această parte a ţării împotriva ocupaţiei maghiare.
Ca armament, românii dispuneau de foarte puţine arme de foc şi de câteva tunuri mici. Pe tot timpul revoluţiei de la 1848-1849, românii din Munţii Apuseni au dispus de numai 1.200-1.400 puşti, cele mai multe dintre ele fiind
arme de vânătoare. Forţele maghiare erau alcătuite dintr-o companie a legiunii germane, o companie de soldaţi din batalionul 16, trei companii din cetele mobile, o companie de miliţie, o unitate de miliţieni de mărime incertă, 70 oameni din detaşamentul Reviczky, 40 husari şi trei tunuri, din care unul de trei funţi şi două de câte doi funţi. La aceste trupe se vor adăuga miliţiile maghiare din Abrud şi Roşia Montană, în valoare de 400-800 oameni. Trupele maghiare erau înarmate aproape integral cu puşti, valoarea combativă a lor fiind diferită.
Pe data de 8 mai 1849 a început prima bătălie de la Abrud. Românii s-au organizat în şase coloane, care au fost postate de jur-împrejurul oraşului Abrud, încercuindu-l. Armata maghiară s-a trezit astfel complet împresurată şi închisă în Abrud. Hatvani a trimis compania condusă de Reviczky să ocupe defileul de la Buceş, pentru a-şi asigura comunicarea cu oraşul Brad. Această companie a fost însă respinsă înapoi în Abrud de către unităţile conduse de tribunii Clemente Aiudeanu şi Nicolae Corcheş, cu toate că ungurii aveau de partea lor şi artileria.
O altă companie a fost trimisă de maiorul Hatvani la Roşia Montană, pentru a o întări pe cea sosită acolo în ziua precedentă. La aceste două companii se vor adăuga miliţii constituite din locuitorii maghiari ai oraşului. Pierderile maghiarilor în luptele din jurul Roşiei Montane au fost de cca 300 morţi, iar localitatea a fost incendiată. Ca răzbunare, maiorul Hatvani a dispus executarea, la Abrud, a mai multor români, printre care şi tribunul Molnar.
În dimineaţa zilei de 9 mai 1849, consiliul de război al românilor, format din Avram Iancu, prefecţii Simion Balint şi Nicolae Vlăduţiu şi tribunul Nicolae Corcheş, decide ca în după amiaza aceleiaşi zile să aibă loc atacul general asupra Abrudului. Dându-şi seama că nu are cum să reziste în Abrud, maiorul Hatvani a organizat în cursul nopţii de 9/10 mai 1849 retragerea spre Brad. A pregătit pentru retragere nu numai trupa sa care a supravieţuit luptele, dar şi pe civilii maghiari şi români din oraş, deşi o parte dintre ei nu doreau să se aventureze în această fugă. La ora 4 dimineaţa, în ziua de 10 mai 1849, pe o ceaţă groasă, a început retragerea maghiarilor din Abrud.
Avram Iancu în fruntea trupelor de moţi din Apuseni
La început fugarii nu au fost depistaţi de străjile româneşti, dar ulterior, la podul de la Cerniţa, mişcarea de retragere a fost simţită de români şi a reînceput lupta. Panica s-a instaurat foarte repede în rândul trupelor maghiare, însoţite de foarte mulţi civili, acestea încercând doar să se salveze cât mai repede. O parte din civili au fugit înapoi spre oraş, o parte au fost călcaţi în picioare de trupele maghiare care fugeau. În fine, cea mai mare parte a soldaţilor unguri care fugeau au fost ucişi pe drumul spre Brad, traseu pe care au fost atacaţi permanent de românii din satele din zonă. Maiorul Hatvani a reuşit să scape cu viaţă doar prin fugă, însoţit doar de câţiva din oamenii săi. După fuga lui Hatvani, lăncierii români au intrat în Abrud, care a fost incendiat, iar luptele au continuat şi în oraş, împotriva maghiarilor care mai opuneau rezistenţă. Ordinea în oraşul Abrud a fost restabilită numai după sosirea în data de 10 mai a trupei foarte disciplinate conduse de prefectul Axente Sever.
După pierderea bătăliei, comandantul maghiar Hatvani a promis că va reveni în oraş pentru a se răzbuna şi de aceea el se va deplasa în oraşul Brad unde va începe imediat pregătirile pentru o nouă luptă împotriva românilor. Numai că şi cea de-a doua bătălie de la Abrud desfăşurată între 18-19 mai 1849 s-a terminat tot cu înfrângerea trupelor maghiare, trupe care au fost nevoite din nou să abandoneze oraşul. După această a doua luptă pericolul ocupării centrului Munţilor Apuseni de către maghiari a fost pe moment înlăturat, însă românii au pierdut câţiva conducători de valoare, printre care pe prefectul Petru Dobra, care a fost ucis de maghiari la Abrud şi pe prefectul Ioan Buteanu, capturat şi dus la maiorul Hatvani, care l-a spânzurat, pentru a se răzbuna pentru înfrângerea suferită în faţa românilor.
Se încarcă comentariile...
