Locuitorii unei străzi din Alba Iulia intră în curţi doar cu ajutorul scărilor improvizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii unui cartier din Alba Iulia sunt revoltaţi pe faptul că săpăturile de pe strada Sinaia le crează probleme de acces. Oamenii susţin că la finalul execuţiei lucrărilor riscă să rămână cu denivelări la poartă şi de 80 cm.

„Ne-am panicat când am văzut că încep să sape, iar şanţul se adânceşte pe zi ce trece. La noi la poartă distanţa este de aproape un metru. Am improvizat o scară pentru a reuşi să ajungem la poartă“, a afirmat Mirela Marcu, 39 ani. Câţiva metri mai jos vecinii se află în aceeaşi situaţie.

Accesul la casa familiei Szabo este cel mai dificil.Distanţa de peste un metru şi teama că o mare parte din aceasta v-a rămâne şi după terminarea lucrărilor, i-a determinat pe oameni să facă reclamaţie la primărie. „Am aflat de la muncitori că la finalul lucrărilor la poartă vom rămâne cu vreo 80 centimetri denivelare ceea ce însemna că avem nevoie de trepte “, a precizat Bela Szabo.

Proprietarii de maşini nu au acces în zonă cu autoturismele  de mai bine de o săptămână şi se tem că nu îşi vor mai putea parca maşinile în curţi. „Dacă vor lăsa 80 de centimetri la finalul lucrărilor nu vom putea aduce maşinile în curţi“, a spus Dorina Szabo. „Lucrările mai durează încă vreo lună. Se pot întâmpla accidente, iar ambulanţele nu au acces la noi“, a completat  Mirela Marcu.

Reclamaţii şi sesizări

Oamenii speriaţi că ar putea rămâne cu gospodăriile „în aer“ nu au stat cu mâinile în sân ci au făcut reclamaţii la primărie, proprietarul lucrărilor, şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii Alba. „Inspectorul care a venit ne-a spus că este o greşală de proiectare şi că proiectul trebuie refăcut“, a spus Bela Szabo.

Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii Alba au evitat să spună motivul pentru care cota drumului a fost scăzută, confirmând totuşi faptul că s-au luat măsuri. „Primăria este proprietarul lucrărilor şi cea care trebuie să ia măsurile care se impun. Este adevărat că pe strada Sinaia erau probleme de nivel, însă, ieri, cu specialiştii din primărie s-a stabilit ridicarea cotei drumului“, a declarat Florin Săbăduş, directorul Inspectoratului de Stat în Constrcţii Alba.   

Reprezentanţii Grupului Corint, executantul lucrărilor, susţin şi ei că situaţia este una temporară şi că orice inconvenient va fi remediat. „Vor veni straturi de umplutură şi pietriş care vor nivela drumul. Vrem să facem lucrări durabile care vor rezista multe generaţii. Drumul face legătura cu o zonă deosebită pentru Alba Iulia“, a precizat Cosmin Suciu, reprezentantul Grupului Corint, făcând referire la Şanţurile Cetăţii care sunt şi ele în curs de amenajare.

„Măsurătorile topografice din 2005-2006 nu mai bat cu cele din prezent pentru că oamenii au pus umplutură la porţi, iar gardurile au fost şi ele ridicate. Ieri am fost în teren cu proiectantul şi am căzut de acord să revizuim profilul străzii în câteva puncte. Acolo unde vor rămâne diferenţe mai mari vom crea rampe de acces către gopodării la finalul lucrărilor“, a spus Silvia Moldovan, director investiţii, Primăria Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite