Investiţie de 12 milioane de euro a producătorului de mobilier de baie Savini Due, la Sebeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua hală a companiei din Sebeş. Foto: Savini Due
Noua hală a companiei din Sebeş. Foto: Savini Due

Producătorul de mobilier de baie Savini Due îşi extinde activitatea printr-o investiţie în valoare de 12 milioane de euro.

Compania din municipiul Sebeş, judeţul Alba, îşi extinde capacitatea de producţie cu două noi hale.

Investiţiile făcute au vizat retehnologizarea, automatizarea şi digitalizarea procesului de producţie, aspecte ce vor da companiei posibilitatea de a dezvolta noi produse, mult mai eficient şi fără impact negativ asupra mediului înconjurător.

Dacă în anul 2021, cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 32 de milioane de euro, în acest an compania estimează că cifra de afaceri va creşte până la aproximativ 39 milioane de euro. Potrivit companiei, construcţia noilor hale a reprezentat o investiţie necesară pe fondul creşterii cererii de mobilier de baie, atât la nivel intern, cât şi internaţional.

Noile hale vor creşte semnificativ capacitatea de producţie a companiei cu aproximativ 35-40%. În anul precedent, compania avea un număr de 284 de angajaţi, iar creşterea numărului acestora în 2022 este estimat că va fi între 5 şi 10%, având în vedere că o mare parte din investiţii s-au concentrat pe automatizare şi robotizare. 

În urmă investiţiilor realizate în cele două hale, suprafaţă de producţie a companiei a crescut de 4 ori, astfel că în prezent aceasta totalizează 71.000 m².

savini due sebes

“Prin utilizarea noilor tehnologii, compania îşi propune să reducă cât mai mult posibil impactul asupra mediului şi chiar să devină un model de urmat şi pentru alte companii. În acest sens, anunţăm că noile produse dezvoltate integrează materiale inovative şi eco-sustenabile. Întreagă gama de produse Savini Due sunt certificate FSC şi atestă angajamentul companiei pentru utilizarea responsabilă a resurselor mediului înconjurător”, declară Piersante Savini, proprietar al Savini Due.

Vă mai recomandăm:

 

Constructorul celui mai mare depozit de deşeuri din Transilvania obţine daune de aproape 1 milion de lei. Suma uriaşă cerută în justiţie

 

Spărgătorul care închidea yala o singură dată la plecare. Patru fapte i-au adus lui Mario opt ani după gratii

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite