Încă un dosar „greu“ rămâne fără interceptările SRI. Rechizitoriul unei grupări acuzată de contrabanda cu aur, admis fără măsurile de supraveghere

0
0
Cantitatea uriaşă de aur confiscată la percheziţiile din decembrie 2013
Cantitatea uriaşă de aur confiscată la percheziţiile din decembrie 2013

Încă un dosar greu ”cade victimă” deciziei Curţii Constituţionale din 2016 privind neconstituţionalitatea probelor administrate cu sprijinul SRI. Curtea de Apel Alba Iulia a admis un rechizitoriu al procurorilor DIICOT, vizând activitatea unei grupări infracţionale organizate, doar după ce înregistrările realizate cu suportul SRI au fost îndepărtate de anchetatori.

Dosarul vizat se referă la activitatea unui grup infracţional organizat ”specializat” în săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia, care a provocat un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei la bugetul de stat. DIICOT Alba Iulia a trimis în jduecată, în august 2018, un număr de şapte inculpaţi.

Cercetările în acest dosar au durat aproape cinci ani, urmărirea penală fiind începută în decembrie 2013, când au avut loc 225 de percheziţii în 29 de judeţe, printre care şi Alba. Inculpaţii trimişi în judecată la Tribunalul Alba, în 31 august 2018, sunt Costea Gheorghe, Balkan Sedat, Olteanu Victoraş, Ciobanu Marian, Ciobanu Dumitru, Birol Fakic şi Petrache Ioan Daniel. Părţi civile în cauză sunt Administraţiile Financiare din Galaţi, Iaşi, Bucureşti şi Ploieşti, iar părţi responsabile civilmente două societăţi comerciale implicate în activitatea de contrabandă: Vardar Turizm SRL Constanţa, ce aparţine inculpatului Balkan Sedat şi Rotech Expert SRL Constanţa, aflată în procedură de insolvenţă.

La demararea actelor de urmărire penală anchetatorii au avut în vizor un număr de 91 de învinuiţi. Procedura camerei preliminare, timp în care s-a verificat legalitatea administrării probelor, a durat mai bine de 1 an. Luni, 9 decembrie 2019, Curtea de Apel a admis rechizitoriul DIICOT: ”Constată că procurorul a remediat neregularităţile actului de sesizare în dosarul de urmărire penală nr. 23D/P/2013 al DIICOT – ST Alba Iulia. În temeiul art. 347 alin. 3 raportat la art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, dispune începerea judecăţii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă”

dosar aur diicot

Anterior, în 11 noiembrie 2019, aceeaşi instanţă a admis cererile doi inculpaţi şi a dispus retragerea din dosar a probelor obţinute prin asigurarea suportului tehnic de către SRI: ”Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Ciobanu Dumitru, Olteanu Victoraş, Fakic Birol şi Petrache Ion Daniel împotriva încheierii nr. 20/18.07.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba în dosarul nr. 2117/107/2018/a1. Desfiinţează integral încheierea contestată şi soluţionând: Constată nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate şi, după caz, prelungite, menţionate în actul de sesizare. Exclude din materialul probator toate procesele verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică, respectiv a notelor de supraveghere operativă. Dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - ST Alba Iulia a mijloacelor de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menţionate, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi a redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 23D/P/2013 din data de 23.07.2018. Comunică procurorului copia prezentei încheieri, cu menţiunea de a remedia neregularităţile actului de sesizare şi de a comunica judecătorilor de cameră preliminară, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”. Procurorul DIICOT s-a conformat, astfel încât, în final, s-a dispus începerea judecăţii. 

Cum acţiona gruparea infracţională

Potrivit datelor făcute publice de DIICOT la momentul iniţial, această grupare, a fost constituită la iniţiativa învinuitului Balkan Sedat cetăţean turc, care deţine o firmă de transport internaţional de persoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia-România cât şi pe alte rute internaţionale. Necesitatea constituirii acestei grupări, a rezultat din intenţia infracţională a unor mari vânzători de bijuterii din aur, din România şi Europa, de a primi fără a fi supuse unui regim vamal (taxe vamale şi accize), dar mai ales neevidenţiate şi nedeclarate către autorităţile fiscale ale statului, în vederea creării posibilităţii comercializării lor ”la negru”, cantităţi foarte mari de bijuterii din aur, care erau astfel nedeclarate şi vândute ulterior neînregistrat, respectiv nefiscalizat (fără TVA şi impozit pe profit), prin magazinele deţinute de mai multe societăţi comerciale din România şi alte ţări din Europa. 

dosar aur diicot

Mari sume de bani descoperite de anchetatori

Activitatea infracţională a grupării se realiza pe două paliere. Astfel, bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei aparţinând cetăţeanului turc, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia. După introducerea în ţară, bijuteriile erau depozitate/ascunse în spaţii special amenajate pentru disimulare, ulterior fiind distribuite unor cărăuşi, care folosindu-se de mai multe autoturisme special modificate în ceea ce priveşte constituirea unor spaţii disimulate, le transportau în România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia şi Macedonia, către diferite magazine de bijuterii şi colectau sumele de bani aferente comenzilor. Toate autovehiculele folosite, chiar şi autocarele aveau spaţii confecţionate special, probabil că în Turcia, care se deschideau codat.

După punerea contactului se apăsau butoane şi spaţiile se deschideau electric, fie în instalaţia de are condiţionat sau airbag, sub scaunele din faţă ale maşinii sau în alte părţi. Totodată, membrii grupării infracţionale desfăşurau şi o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate şi de transport în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost iar în urma topirii lor erau folosite în procesul de producţie de către bijutierii turci. Această activitate era derulată, de asemenea, nu numai pe teritoriul României, ci şi pe teritoriul altor state (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania, ş.a.). Anchetatorii au ridicat atunci aproximativ 60 kg. bijuterii din aur. Cea mai mare cantitate identificată la un transport intern a fost de aproximativ 20 kg. Paguba produsă bugetului de stat, calculată atunci, se ridica la 2,5 milioane de lei.

Citiţi şi:

 

Cum au fost prinşi cinci traficanţi de droguri cu ajutorul unui investigator sub acoperire. Un inculpat este fiu de poliţist

 

Rechizitoriu DNA Alba Iulia. Cum au acţionat „concertat“ doi afacerişti pentru a obţine ilegal peste 2,4 milioane de lei

 

FOTO Cine este tânărul care a murit în accident de motocicletă la o zi după ce a împlinit 18 ani. Cum circula fără permis şi cu „motorul“ neînmatriculat

Mai multe - Alba Iulia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite