Frauda de la CEC Zlatna: zeci de clienţi au protestat pentru că nu şi-au primit banii. Banca a consemnat sumele până la încheierea procesului penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane au venit în ultimele zile la Agenţia CEC Bank din Zlatna unde au solicitat să le fie returnaţi banii care le-au dispărut din conturi. Două foste angajate ale băncii sunt judecate pentru delapidarea a peste 1,7 milioane de euro. Banca a despăgubit o parte dintre clienţi, dar există multe persoane care nu deţin docuemnte ce pot fi acceptat de instituţia bancară.

Peste 40 de persoane au declanşat un protest în faţa CEC Bank din Zlatna, nemulţumite de faptul că nu şi-ar fi primit banii care le-au dispărut din conturi, în urma scandalului în care au fost implicate două angajate ale sucursalei din localitate. Oamenii au avut discuţii cu reprezentanţi ai băncii care au oferit răspunsuri la întrebări. 

O parte dintre clienţii rămaşi fără bani în conturi au fost despăgubiţi, dar mai există multe persoane care deşi susţin că au depus bani nu deţin documente care să fie acceptate de bancă. În total, 297 de persoane au rămas fără economii, unii pierzând chiar şi 100.000 de euro.

În urmă cu 10 zile, una dintre cele două funcţionare care au produs paguba imensă şi au sustras sumele de bani, Elena Meteşan, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit procurorilor, inculpata Meteşan Elena, în calitate de funcţionar public-angajat în cadrul CEC Bank – Agenţia Zlatna în funcţia de ofiţer de cont, în perioada noiembrie 2005-august 2016, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, şi-a însuşit mai multe sume de bani, constând atât în depuneri efectuate de clienţii băncii, cât şi în sume de bani remise de aceştia în vederea depunerii, fiind afectaţi un  număr de 297 clienţi şi provocând un prejudiciu cumulat în valoare de 6.321.886,78 lei şi 273.744 euro. 

image

Depuneri în afara băncii, fără documente

Reprezentanţii CEc Bank susţin că tratează cu atenţie situaţia creată şi analizează toate cererile primite din partea clienţilor. “Echipe din centrala băncii şi din sucursala Alba Iulia au analizat toate petiţiile primite în această cauză, studiind punctual speţa fiecărui client, s-a discutat cu fiecare petiţionar în parte, s-au analizat documentele şi s-a decis acordarea de despăgubiri în peste jumătate din situaţii. Cazurile nedespagubite sunt acele cazuri în care, deşi analizate de o echipă multidisciplinară din partea băncii, nu s-a putut stabili realitatea, în consecinţă despăgubirea clienţilor. Este vorba, de exemplu, de cazuri în care sumele de bani pentru efectuarea depunerilor au fost date de către clienţi salariatelor în afară băncii, fără a primi documente, sau pe documente scrise de mână, acestea neexistând înregistrate în evidenţele băncii. Aceste cazuri vor fi elucidate cel mai probabil de organele în drept în urmă procesului penal ce va urmă, banca urmând a pune în aplicare deciziile instanţei de judecată. 

image

Pentru a demonstra bună credinţa a băncii, CEC Bank va consemna sumele revendicate pe numele clienţilor nedespagubiti, astfel încât aceştia să aibă certitudinea că, atunci când va există o decizie definitivă a instanţei prin care banca să fie obligată să plătească aceste sume de bani, banii vor fi eliberaţi către persoanele respective”, au transmis reprezentanţii CEC Bank.

Citiţi şi:

De ce a respins Tribunalul Alba acordul şi închisoare cu suspendare în dosarul furtului de 1,7 milioane de euro de la CEC Zlatna

Dosarul furtului de 1,7 milioane de euro de la CEC Bank Zlatna: instanţa respinge acordul cu o inculpată pentru închisoare cu suspendare

Cum au furat două angajate de la CEC Zlatna peste 3 milioane de lei din banii clienţilor. Ofiţerul de cont rămâne în arest preventiv

Surorile din Zlatna care au sustras 3,2 milioane lei din conturile a 108 clienţi ai CEC Bank, reţinute pentru 24 de ore

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite