FOTO Oraşul Unirii, Alba Iulia, văzut dintr-o dronă. Cum arată Cetatea, gara, centrul, stadionul şi fosta zonă industrială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografiile surprind cele mai importante clădiri şi lucrări de infrastructură din oraşul Alba Iulia. Imaginile au fost „culese“ cu ajutorul unei drone ultrauşoare.

Clădirile emblematice din incinta şi din afara Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia prind o altă formă de la înălţime. În imagini se vede cel mai bine conturul fortificaţiei de tip Vauban ridicată de austrieci pe spatele iobagilor români, între anii 1715-1738, ce se întinde pe o suprafaţă de 110 hectare. În poze apar clădirile de referinţă din  incinta fortificaţiei: Catedrala Încoronării, Catedrala Romano-Catolică,  Palatul Principilor Transilvaniei, care l-a găzduit şi pe Mihai Viteazul.

În imaginile aeriene regăsim şi Biblioteca Batthyaneum, care şi-a câştigat renumele mai ales prin valoarea colecţiilor pe care le adăposteşte. Aici se găseşte cel mai faimos manuscris medieval, Evanghelierul de la Lorsch, cunoscut şi sub numele de Codex Aureus.

Alte fotografii ne ajută să vedem cum arată de la 100 de metri cartierul de locuinţe Cetate, 

stadionul cu acelaşi nume, oraşul vechi(de jos)  şi gara oraşului, în care primul tren a intrat în 1868. În imaginile aeriene apare şi fosta zonă industrială a oraşului, dar şi ieşirile spre Turda-Cluj Napoca şi Sebeş-Sibiu.

Imaginile aeriene surprinse  de drona fotografului Romulus Oprişcan se bucură de mare apreciere din partea internauţilor.

Ce sunt dronele

Micuţele aparate de zbor, dronele,  permit adaptarea la orice tip de teren, fiind singura metoda prin care se pot înregistra imagini de la o altitudine de sub 100 metri în spaţii urbane. De asemenea, aceste aparate de mici dimensiuni nu au nevoie de autorizatie de survol.Primele drone au fost gândite şi testate în 1916 de către A.M Low. Dronele nu trebuie privite doar ca vehicule militare, ca maşini de ucis, ci ca pe mici gadgeturi persoanale cu care ne putem juca sau putem filma.(Articol scris de NICU NEAG)

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite