FOTO Grefierii din Alba au întrerupt lucrul şi protestează în faţa instanţelor de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grefierii protestează în faţa instanţelor din Alba
Grefierii protestează în faţa instanţelor din Alba

Grefierii din Alba afiliaţi la sindicatele personalului auxiliar din ţară protestează, miercuri, 18 decembrie, la Curtea de Apel Alba Iulia şi la alte instanţe din judeţ faţă de proiectul de lege care priveşte abrogarea penisiilor de serviciu.

Alături de peste 6.000 de colegi din instanţele româneşti, grefierii ameninţă că dacă legea care priveşte pensiile speciale de serviciu va fi abrogată, activitatea instanţelor de judecată va fi blocată.

Grefierii susţin că salariul pe care îl primesc este singura lor sursă de venit şi precizează cu nu pot desfăşura alte activităţi, cu excepţia celor didactice.

”În şedinţa din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă şi protecţie socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale şi de serviciu, pentru ca Guvernul României să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acestea.

Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiaşi comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.

grefieri protest alba

Cu toate că Ministerul Justiţiei, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, şi-a exprimat o poziţie de menţinere a pensiilor de serviciu pentru grefieri şi amânarea discutării iniţiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor în data de 18 decembrie 2019.

În virtutea dreptului constituţional la liberă exprimare, în raport de soluţia adoptată de către Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor şi în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizaţiilor noastre sindicale şi profesionale, faţă de locul şi rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiţie, reprezentând ”motorul” fiecărei instanţe şi fiecărui parchet, informăm public, că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri).

grefieri protest alba

Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea înţelege să declanşeze ca primă acţiune de protest miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 11:00 – ieşire în faţa instanţelor şi a parchetelor pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, închiderea arhivelor şi a registraturilor şi suspendarea şedinţelor de judecată.

Aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete. Prima dată am avertizat, astăzi garantăm justiţia nu se poate înfăptui fără grefieri”, au transmis grefierii din Alba într-un comunicat de presă.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite