Fostul director al SRI Alba a contestat prin recurs în casaţie sentinţa de condamnare la închisoare cu suspendare
0
Fostul director al SRI Alba, Ioan Tarnu şi ex-poliţistul Liviu Schiau, condamnaţi la închisoare cu suspendare într-un dosar în care au fost judecaţi pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului, au atacat decizia definitivă cu recurs în casaţie. Procesul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sentinţa pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 24 martie 2016 a fost contestată prin calea extraordinară de atac în ambii condamnaţi în cadrul aceluiaşi dosar. Cauza a avut două termene, iar următoarea înfăţişare a fost stabilită pentru 6 octombrie 2016.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac la care pot apela părţile dintr-un proces penal, după declararea unei sentinţe definitive. Instanţa poate decide admisibilitatea cererii, după care trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie. Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii. În final, judecătorii pot pronunţa una dintre următoarele soluţii: respingerea recursului în casaţie, prin menţinerea hotărârii adoptate sau admiterea cererii prin achitarea inculpatului, respectiv prin rejudecarea de către instanţa de apel. În dosarul în care au formulat recurs în casaţie Ioan Tarnu şi Liviu Schiau, instanţa nu s-a pronunţat încă în legătură cu admisibilitatea cererii.
Ioan Tarnu a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi 2 luni pentru favorizarea infractorului. Instanţa a contopit pedepsele în cea mai grea, de 3 ani de închisoare, pe care a suspendat-o sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani.
Liviu Schiau a primit 2 ani pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi 2 luni pentru favorizarea infractorului. Şi în acest caz pedepsele au fost contopite în cea mai grea, 2 ani de închisoare, care a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. Ambii au fost achitaţi la instanţa de fond, Curtea de Apel Alba Iulia.
Cei doi au fost acuzaţi că l-au sprijinit şi sfătuit pe unul dintre membrii grupării infracţionale, Mircea Stanciu, cum să se sustragă anchetei şi cum să ascundă adevărul faţă de anchetatori. Mircea Stanciu a primit la ÎCCJ 4 ani şi 6 luni cu executare, faţă de 3 ani şi 2 luni la instanţa de fond. Tarnu şi Schiau au şi fost reţinuţi mai multe ore în 3 mai 2011, dar instanţa de judecată nu a acceptat propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT Alba Iulia. Instrumentarea dosarului s-a făcut cu sprijinul BCCO Alba Iulia, structură condusă atunci de comisarul şef Traian Berbeceanu. Cauza este cunoscută sub denumirea de ”dosarul utilajelor furate din UE” şi a fost trimisă în judecată în anul 2011.
Citiţi şi: