Fost şef de Poliţie Locală prins la volan aproape de comă alcoolică, repus în funcţie pe un post desfiinţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Ilcu a câştigat prima etapă a procesului cu Primăria Alba Iulia. Sursa foto: captură videa
Daniel Ilcu a câştigat prima etapă a procesului cu Primăria Alba Iulia. Sursa foto: captură videa

Fostul director executiv al Poliţiei Locale Alba Iulia Daniel Ilcu, demis din funcţie în luna mai 2021, a obţinut în justiţie repunerea în funcţie pe postul care nu mai există în organigrama primăriei.

Daniel Ilcu a fost demis după ce a fost surprins, în decembrie 2020, cu o alcoolemie de 5,68 g‰, a stat patru luni în concediu medical, iar când a revenit la serviciu a rupt uşa propriului birou şi i-ar fi agresat verbal pe subordonaţi. 

„Primarul municipiului a discutat cu acesta, ocazie cu care a constatat că mirosea a alcool şi avea un comportament nefiresc, fiind «vădit emoţionat». Atitudinea şi comportamentul pe care le-a manifestat au avut un potenţial de afectare a prestigiului funcţiei pe care a deţinut-o”, se precizează în documentul depus de către reprezentanţii administraţiei locale la instanţa de judecată. 

Recent, Tribunalul Alba a motivat decizia prin care i-a dat dreptate fostului şef, pensionar cu pensie specială din Poliţia Română. Primarul Gabriel Pleşa ar fi greşit la momentul demiterii pentru că nu a constituit o comisie de disciplină care să analizeze activitatea lui Daniel Ilcu. 

”Împrejurarea că la acest moment este cercetat într-un dosar, nu este de natură să atragă de drept destituirea reclamantului în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive, fapta nefiind dintre cele pe care legea le-a prezumat ca fiind dintre cele care ar justifica suspendarea sau încetarea de drept a raportului de serviciu. Simpla apreciere subiectivă este de natură a-i incalca drepturile protejate de lege, mai ales faţă de împrejurarea în care Dispoziţia nr. 933/2021 nu este motivată, iar prin aceasta îi sunt lezate în mod direct drepturile, prin raportare la cuprinsul art. 25 din Statutul funcţionarilor publici ai Comunităţii Europene: «orice decizie individuală luată faţă de un funcţionar public, trebuie comunicată de îndată, în scris, funcţionarului în cauză şi orice decizie care lezează un funcţionar trebuie motivată»”, a susţinut Ilcu în plângerea depusă la Tribunalul Alba.

Nu a fost cercetat disciplinar

Magistratul care a judecat cauza a constatat că Primăria Alba Iulia nu a dovedit că Daniel Ilcu a făcut obiectul unei cercetări disciplinare şi mai mult că acesta a fost audiat sau a refuzat audierea.

„(...) O măsură precum cea dispusă prin Dispoziţia nr. 933/12.05.2021 putea fi emisă doar în urma efectuării unei cercetări disciplinare şi în baza propunerii comisiei de disciplină în situaţia în care această comisie, în baza materialului probator administrat, ar fi ajuns la concluzia că reclamantul se face vinovat de faptele care i se impută, iar nu în temeiul referatului nr. (…) întocmit de acelaşi emitent al dispoziţiei atacate în prezenta cauză”, se menţionează în hotărârea din 19 noiembrie 2021. 

Prin urmare, instanţa a anulat dispoziţia emisă de primarul Gabriel Pleşa şi a dispus repunerea lui Daniel Ilcu în funcţia de director executiv al Direcţiei de Poliţie Locală Alba Iulia, cu plata depturilor salariale de la data demiterii din funcţie.

Hotărârea Tribunalului Alba a fost contestată de ambele părţi. Poliţia Locală Alba Iulia nu mai există ca Direcţie de la data de 1 ianuarie 2022, când a devenit Serviciu, iar postul de director executiv ocupat de Ilcu a fost desfiinţat.

Dosarul privind conducerea maşinii instituţiei sub influenţa alcoolului este, în continuare, în anchetă la parchet. Bărbatul a fost găsit în maşina instituţiei, la volan, după ce a intrat cu maşina într-un şanţ de la marginea şoselei. Transportat la spital, Ilcu ar fi intrat în comă alcoolică până în dimineaţa zilei următoare.

Vă recomandăm să mai citiţi:

„Sex-touring”, noua metodă de făcut bani a proxeneţilor. Tinere racolate din zone sărace, „plimbate” prin toată ţara

Cum ar putea ajunge pe lista UNESCO frontiera de nord a provinciei romane Dacia, cu 350 de situri istorice

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite