FC Unirea Alba Iulia, în insolvenţă. Clubul de fotbal este aproape de desfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbalul ar putea să dispară de pe stadionul Cetate
Fotbalul ar putea să dispară de pe stadionul Cetate

Societatea Fotbal Club Unirea 2006 SA a intrat în insolvenţă. Tribunalul Alba a admis cererea unui creditor care are de recuperat peste 50.000 de lei de la firma care administrează clubul de fotbal.

Decizia a fost luată în 15 iunie 2012. Până la următorul termen din 5 octombrie administratorul judiciar numit de instanţă va realiza un tablou al creditorilor, în care s epot înscrie toţi ceu care au de recuperate bani de la club. De asemenea se va pune în aplicarea un plan de reorganizare ce presupune, în primul rând, plata datoriilor. Creditorul care a chemat clubul în judecată este SC Man Tours SRL, care a asigurat servicii de transport pentru echipele de la FC Unirea.

Situaţia clubului ce activează în Liga a II-a este foarte complicată după ce Consiliul Judeţean şi Consiliul Local nu mai finanţează societatea ca urmare a anchetei DNA privind cheltuirea banilor publici în perioada 2005 – 2011. De altfel, în urmă cu câteva zile pe site-ul clubului a fost postat un comunicat de presă prin care se susţine situaţia dificilă a a echipei.

„În urma repetatelor solicitări şi discuţii între conducerea clubului SC FC Unirea 2006 SA Alba Iulia, Consiliul Local Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba pentru ca aceste două instituţii să sprijine financiar echipa de fotbal nu s-a ajuns la niciun consens, dezinteresul acestora fiind evident ţinem să precizăm că un numar restrâns de acţionari care au rămas langă echipă nu mai pot finanţa desfăşurarea activităţii în condiţii optime în Liga a II –a, seria a II-a, campionatul 2012 – 2013. Din aceste motive SC FC Unirea 2006 SA anunţă cu mari regrete  suporterii că echipa este tot mai aproape de a-şi întrerupe activitatea”, se afirmă în comunicat.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite