Drumul folosit de Avram Iancu pentru apărarea Apusenilor va fi modernizat prin Programul Anghel Saligny

0
Publicat:

Un drum judeţean din Apuseni supranumit „Drumul Iancului", care face legătura între Vidrişoara (Alba) şi limita cu judeţul Hunedoara, va fi modernizat prin Programul Anghel Saligny.

Drumul face legătura între Avram Iancu și Baia de Criș FOTO cetateaneamului.ro
Drumul face legătura între Avram Iancu și Baia de Criș FOTO cetateaneamului.ro

Contractul de finanţare privind modernizarea şi consolidarea DJ 762 Vidrişoara (Alba) - limită judeţ Hunedoara, care face legătura cu judeţul învecinat, dar care, mai ales, asigură accesul la Muntele Găina şi la unul dintre cele mai importante evenimente de tradiţie, Târgul de Fete, este cel de-al optulea, şi ultimul, semnat de preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, în cadrul Programului Anghel Saligny.

„Prin acest proiect se va realiza modernizarea şi consolidarea drumului judeţean DJ 762, Vidrişoara - limită judeţ Hunedoara, supranumit şi 'Drumul Iancului', proiect care beneficiază de o contribuţie financiară importantă şi de la bugetul local.

Acest drum, care face legătura între localităţile Avram Iancu şi Baia de Criş, are, pe lângă valoarea sa economică şi socială, o valoare simbolică, fiind un drum ce străbate ţinuturile în care s-a născut eroul nostru naţional, Avram Iancu.

Modernizarea acestui drum pe care, odinioară, însuşi Avram Iancu îl străbătea pentru a se întâlni cu cei ce-i împărtăşeau ideile şi aspiraţiile, organizându-i în ce avea să devină cea mai eficientă forţă de luptă românească în timpul Revoluţiei de la 1848, este, în fapt, o restituire istorică şi un semn de omagiu pentru cel pe care românii l-au numit 'Crăişorul Munţilor'", se arată într-un comunicat transmis de CJ Alba.

Drumul pleacă din localitatea Vidrișoara FOTO captură Google Maps
Drumul pleacă din localitatea Vidrișoara FOTO captură Google Maps

În cadrul Programului Anghel Saligny au fost semnate de Judeţul Alba opt contracte de finanţare, cu o valoare totală de peste 147 milioane de lei, din care peste 137 milioane de lei provin din fondul MDLPA, contribuţia din bugetul local fiind de peste 10,6 milioane de lei.

Prin aceste investiţii vor fi modernizaţi aproape 55 de kilometri de drumuri judeţene: DJ 106K, pe tronsonul Vingard - Ohaba, un drum care asigură dezvoltarea în zona agricolă din Podişul Secaşelor, DJ 107H: Coşlariu Nou - DN1, cu impact în dezvoltarea economică a zonei mai ales prin asigurarea accesului către autostradă, DJ 107K: Galda de Jos (DJ107H) - Ghioncani - DJ10I (Bârleşti), care pune în valoare o zonă de o rară frumuseţe peisagistică din Apuseni.

Celelalte proiecte se referă la modernizarea DJ 107V: DJ 107 - Alecuş - DJ 107D, important drum de legătură între Blaj şi Ocna Mureş, DJ 142N: Căpâlna de Jos - Sânmiclăuş, sprijinind în acest fel dezvoltarea turistică într-o zonă vini-viticolă, DJ 704A: DN7 - Pianu de Jos, rută necesară pentru dezvoltarea economică a zonei Sebeş - Pianu de Jos şi DJ 705: limită judeţul Hunedoara - Almaşu Mare - Zlatna (DN74), un drum cu potenţial turistic.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite