Cursuri de pregătire pentru liberare, organizate pentru deţinuţi din Penitenciarul Aiud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţi la cursurile destinate pregătirii pentru liberare
Deţinuţi la cursurile destinate pregătirii pentru liberare

Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia derulează în această perioadă în Penitenciarul Aiud un program de pregătire pentru liberare în cadrul căruia deţinuţii care şi-au ispăşit cea mai mare parte a pedepsei sau care sunt propuşi pentru liberare condiţionată sunt consiliaţi astfel încât după liberarea din penitenciar să se reintegreze social.

Este vorba despre un curs de pregătire pentru liberare la care participă 13  persoane private de libertate care sunt propuse pentru liberare sau care urmează să fie liberate din penitenciar pentru că şi-au ispăşit cea mai mare parte a pedepsei. Cursurile durează şase săptămâni. La începutul anului o altă grupă de deţinuţi a urmat cursurile.

În cadrul programului deţinuţii sunt învăţaţi ce trebuie să facă după liberarea din penitenciar, cum să îşi găsească un loc de muncă, cum să se prezinte la un interviu şi mai ales ce conduită trebuie să aibă şi cum să relaţioneze cu ceilalţi în societate. De asemenea persoanele private de liberate sunt consiliate astfel încât să renunţe după liberare la conduitele indezirabile social şi să se reintegreze în comunitate. Activităţile din cadrul programului de pregătire pentru liberare sunt susţinute de psihologi şi asistenţi sociali. 

Programul de pregătire pentru liberare face parte din proiectul „Tranziţia spre libertate prin centre regionale de incluziune socială” implementat de Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi alte organizaţii.  Asociaţia a înfiinţat în cadrul acestui proiect şi Centrul Regional de Incluziune Socială Alba care are ca scop consilierea în vederea reintegrării în comunitate şi familie, a unui număr de 200 de foşti deţinuţi. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite