Comisarul şef Milu Todea poate reveni adjunct la IPJ Alba doar prin concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul şef Milu Constantin Todea
Comisarul şef Milu Constantin Todea

Comisarul şef Milu Constantin Todea nu poate reveni automat în postul de adjunct al comandantului IPJ Alba, după ce a câştigat procesul de corupţie cu DNA. Poliţistul a ocupat această funcţie la momentul în care a fost inculpat, în iunie 2009, când a şi fost suspendat şi pus la dispoziţia instituţiei.

Motivul acestei situaţii este unul tehnic. Din 21 martie 2011, când a fost numit comandant chestorul principal Nicolae Căbulea, IPJ Alba a fost trecut în categoria inspectoratelor de rangul întâi.

„Am primit sentinţa cu privire la achitarea comisarului şef Milu Todea. Este tot la dispoziţia Inspectoratului. Prin modificarea gradului judeţului nu mai poate ocupa funcţia de adjunct. I se poate oferi un post similar într-un judeţ de gradul doi. Am făcut demersuri pentru ca postul să fie scos la concurs. Poate participa la concurs dacă îndeplineşte condiţiile“, a declarat chestorul principal Nicolae Căbulea, comandantul IPJ Alba. Comisarul şef Milu Todea va primi în schimb contravaloarea drepturilor salariale pentru perioada cât a fost suspendat din funcţie.

Milu Todea a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în iunie 2009, sub acuzaţia de “favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită”. Alături de acesta a fost trimis în judecată şi finul său, subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa.

Cei doi poliţişti au fost acuzaţi că, în 4 decembrie 2008, au dezvăluit o acţiune de filaj prin care se urmărea prinderea în flagrant a unui angajat de la Registrul Auto Român Alba, în timp ce lua mită. La sfârşitul lunii octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv şi irevocabil pe Constantin Milu Todea. Subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa a rămas cu pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite