Cine sunt şi ce planuri au elevele din Alba care au obţinut media 10 la Bacalaureat
0Trei eleve din Alba au reuţit performanţa să pormoveze Bacalaureatul cu nota 10. Două dintre acestea, Roxana Arina Sabău şi Maria Karina Mihăilă provin de Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş, iar a treia este Ioana Cotuţiu de la Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia.
„Ideea e că am învăţat pe parcurs fără să îmi dedic exagerat de mult timp învăţatului, deoarece am fost implicata şi în foarte multe activităţi extraşcolare, pe tot parcursul liceului. Cel mai mult am tras înainte cu o lună de examen, începând cu vacanţa.
A fost o surpriză şi pentru mine să reuşesc să iau 10 la toate. Ceea ce mi-am dorit a fost să iau rezultatele care să mă mulţumească pe mine, asta însemnând o medie de peste 9,70 şi se pare că mi-am depaşit aşteptările”, a spus Roxana Arina Sabău pentru alba24.ro.
Eleva a luat meditaţii la matematică pentru a se pregăti pentru examen. Roxana spune că în liceu a mai participat la olimpiade judeţene de limba germană, iar pentru facultate va alege „Relaţii economice internaţionale”, tot în limba germană. „Îmi place foarte mult să fac sport. În liceu am fost oarecum coordonatoarea unei trupe de dans. Mai exact, făceam coregrafii şi le învăţam pe prietenele mele, iar, în cadrul spectacolelor
susţinute de liceul nostru, participam şi noi cu dansuri. De altfel, am fost prezentatoarea balurilor bobocilor şi a festivalurilor de teatru. Îmi place foarte mult să organizez evenimente şi de aceea sper ca în viitor să reuşesc să fac ceva în privinţa aceasta”, a completat tânăra.
Până când vor urma înscrierile la facultate, vrea să se relaxeze, dar şi să se documenteze pentru a fi sigură că va alege ceea ce este potrivit. „Pentru mine nu a fost foarte greu. Dar am avut mari, mari emoţii”, a afirmat cealaltă elevă de la Sebeş, Maria Karina Mihăilă. Eleva de nota 10 spune că la matematică s-a pregătit la ore particulare, iar la Limba şi Literatura Română şi Biologie a învăţat destul de mult, pe tot parcursul anului. La facultate vrea să meargă la Cluj-Napoca, la Telecomunicaţii.
”M-am pregătit foarte mult, dar, din punctul meu de vedere a fost destul de uşor. Niciuna dintre materii nu mi-a ridicat probleme, dar ca şi grad de dificultate a fost puţin mai greu la proba la alegere. Voi merge la Facultatea de Matematică şi Informatică de la Universitatea Babeş-Bolyai. Aş vrea să realizez mult în domeniul IT. Aş vrea să rămân în ţară, dar dacă nu mi se oferă posibilitatea să îmi dezvolt ideile voi merge în străinătate”, a afirmat Ioana Cotuţiu (foto jos) de la Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia. De altfel, cinci dintre absolvenţii acestui liceu sun în primii 20 la nivel judeţean. În afară de Ioana Cotuţiu, ceilalţi patru elevi cu note foarte bune sunt: Roxana Ştefania Briceag – media 9,95, Alina Diana Voloşeniuc – media 9,95, Andreea Mihaela Barb – media 9,91 şi Gheorghe Gabriel Benchea – Colegiul Naţional ”HCC” Alba Iulia – media 9,90.
Rezultatele foarte bune pe care le-au obţinut elevii noştri nu sunt surprinzătoare pentru noi. An de an, Colegiul obţine rezultate remarcabile la olimpiade, concursuri, cât şi la examenul de Bacalaureat. În acest an lucrările au fost corectate de colegii noştri din alte judeţe – o modalitate total aparte de abordare a examenului naţional. În aceste condiţii, e clar că suntem extrem de mulţumiţi de rezultatele pe care copiii noştri le-au obţinut, care confirmă încă o dată munca susţinută pe care colegii mei au realizat-o pe parcursul anilor. Faptul că unul dintre cei trei candidaţi cu media 10 este de la noi de la liceu este cu atât mai îmbucurător”, a spus Valer Cerbu, directorul Colegiului Naţional ”HCC” Alba Iulia, pentru ziarulunirea.ro.
Rezultate Bacalureat 2015 Alba în funcţie de medie
Rezultate Bacalureat 2015 Alba pe licee
Rezultate Bacalureat 2015 Alba în ordine alfabetică
Citeşte şi:
Rezultate Bacalaureat 2015 Alba. Peste 74% dintre candidaţi au promovat examenul maturităţii