Cine a inventat ruleta şi cum a evoluat celebrul joc de noroc. Legătura cu numărul Diavolului, 666

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocul de ruletă a fost inventat în anul 1796 în Franţa. În decursul secolelor, acesta a devenit unul dintre cele mai populare jocuri de noroc.

Prima ruletă a fost dezvoltată în secolul al XVII-lea de către Blaise Pascal, matematician şi filozof francez. Acesta a încercat să facă o maşină cu mişcare perpetuă fără să-şi dea seama că a început să scrie istoria jocurilor de noroc. Numele ruletei vine de la cuvântul francez “roulette” şi înseamnă roată mică. Primul joc de ruletă a fost instalat într-un cazinou din Paris.

În ciuda faptului că piaţa jocurilor de noroc a fost foarte strict controlată, ruleta şi-a făcut loc şi a avut o contribuţie importantă la dezvoltarea oraşului Las Vegas ca un paradis pentru pariori. Ruleta a avut cel mai mare succes în a doua jumătate a secolului 20, când legile deja nu mai erau atât de stricte, permiţând jocurilor de noroc să apară şi în oraşele mai mici. 

Înainte să apară ruleta aşa cum o ştim noi astăzi, au existat câteva jocuri similare forate populare – Roly Poly, Ace of Hearts, Even-Old, Biribi şi Hoca. Un alt mit despre ruletă este legat de Francois Blanc, care şi-ar fi vândut sufletul Diavolului în schimbul secretului misterioasei roţi. De aceea, dacă se adună numerele de pe roată de la 1 până la 36 se obţine numărul 666, care se spune că este numărul Satanei. Jocul este învăluit în mister şi poate exact acest lucru îi dă şi un plus de farmec, care îl face atât de popular şi atractiv pentru iubitorii jocurilor de noroc.  

În trecut, Ruleta Americană a fost puţin mai diferită de cea de astăzi. Aceasta a avut doar 28 de numere, un singur zero, un dublu zero şi un vulture, care a fost simbolul libertăţii. În total, avea 31 de buzunare. Secţiunea cu vulture nu a fost doar de decor, ci aducea un avantaj suplimentar pentru ”Casă”. Până în prezent, au fost păstrate doar câteva modele cu acest simbol al libertăţii. Varianta ruletei cu două zerouri a persistat în America şi Canada, chiar dacă în Monte Carlo era mult mai populară varianta cu un singur zero, care aduce un avantaj mai mare pentru jucător. Şi în zilele noastre ruleta americană prezintă o secţiune în plus, cea cu două zerouri şi poate fi găsită în aproape toate cazinourile din lume, chiar dacă măreşte avantajul cazinoului. Există jucători care preferă exact tipul acesta de ruletă, datorită riscului mai mare şi emoţiilor în timpul jocului. 

Fraţii Louis şi Francois Blanc sunt cei care au introdus varianta jocului cu un singur zero. Prima dată, această variantă a fost prezentată în cazinourile din Germania. Au redus avantajul ”Casei” şi în acest mod au atras şi mai mulţi pariori în cazinouri. Chiar şi în zilele noastre Ruleta Europeană este mult mai populară decât cea americană datorită avantajului pentru jucător pe care îl oferă. În urma unor cercetări s-a dovedit că jocul de ruletă este cel mai popular joc de cazinou din Europa şi America Latină, unde predomină versiunea europeană, şi al doilea cel mai popular joc în America de Nord şi Caraibe, unde predomină variantă americană. Mai târziu, fraţii Blanc au luat decizia să mute ruletă la Monte Carlo, inima jocurilor de noroc din Europa, lucru care a ajutat la creşterea popularităţii acestui joc. 

La începutul secolului al XX-lea, cazinourile şi jocul de ruletă erau prezentate doar în câteva oraşe din toată lumea, cum ar fi Las Vegas şi Monte Carlo. Tot în secolul al XX-lea, dar în a două jumătate, cazinourile au început să apăra unul după altul, iar popularitatea jocului a crescut semnificativ. Aproape de sfârşitul secolului al XX-lea au apărut şi primele cazinouri online. Bineînţeles, aceşti operatori au pus la dispoziţie şi cel mai popular joc din lume şi anume ruleta. Atunci, popularitatea ei a ajuns la un nivel nou, mult mai mare. 

Citiţi şi:

 

VIDEO Poliţista implicată în scandalul din club, cercetată disciplinar de superiori

 

Salarii acordate ilegal unor şefi la cea mai profitabilă companie minieră de stat din România. Ce a găsit Curtea de Conturi

 

VIDEO Momentul în care un bărbat loveşte şi trage de păr o femeie, de profesie poliţist, într-un club din Alba Iulia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite