Autorul unui jaf de peste 50.000 de lei dintr-un magazin din Sebeş, prins după patru luni

0
0

Un bărbat din Petroşani care a furat 40.000 de lei, 11 telefoane şi alte bunuri dintr-un magazin din Sebeş a fost reţinut de poliţişti după patru luni de la comiterea faptei.

Astfel, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş l-au identificat pe C.P.C., de 35 de ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, ca persoană bănuită de comiterea unui furt dintr-o societate comercială din municipiul Sebeş. În noaptea de 24/25 noiembrie 2016, bărbatul ar fi pătruns, prin efracţie, în incinta societăţii şi a sustras suma de 40.000 de lei, 11 telefoane mobile precum şi alte bunuri.

Pentru documentarea activităţii infracţionale a bănuitului, în 22 martie 2017, poliţiştii din Sebeş au făcut o percheziţie la domiciliul acestuia, în municipiul Petroşani. Până acum, poliţiştii au reuşit recuperarea celor 11 telefoane mobile, în valoare de 8.000 de lei, sustrase din incinta societăţii păgubite.

Faţă de C.P.C. a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.

Poliţiştii din Sebeş continuă cercetările, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului, identificarea eventualilor complici şi recuperarea integrală a prejudiciului.

Citiţi şi:

„Doamna Adi“, învăţătoarea din Apuseni care predă, de 18 ani, simultan la patru clase: „Nu mi-am căutat împlinirea în a avea rezultate deosebite şi laude“

Ziarul britanic The Times a scris în 1785 despre Horea, conducătorul Răscoalei ţărăneşti: „Un desperado îndrăzneţ“

Peştera Dâmbău, grota din Apuseni unde se găseşte „laptele de munte“

Povestea constructorului din Sebeş pasionat de bucătărie: „După 10 ore pe şantier, schimb salopeta cu şorţul“

Mai multe - Alba Iulia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite