Albalact pompează aproape 5 milioane de euro în brandul „Rarăul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia companiei din Alba , de aproape 5 milioane de euro, ar urma să ducă la extinderea portofoliului de brânzeturi şi la lansarea mai multor produse sub brandul „Rarăul”.

Fabrica din Câmpulung Moldovenesc a fost cumpărată de Albalact,  în 2008,  pentru dezvoltarea în special a portofoliului de brânzeturi, unt şi lapte. Albalact deţine în prezent 96,46% din pachetul de acţiuni al companiei.

 Albalact, catalogată drept cel mai mare producător de lactate controlat de acţionari români, a decis să majoreze capitalul social al „Rarăul“ cu 21 de milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 4,8 milioane de euro. „Participarea Albalact la majorarea de capital a fost aprobată în AGA din decembrie 2011 pentru extinderea şi modernizarea fabricii Rarăul cu investiţii noi. În prima jumătate a acestui an, compania va lărgi portofoliul de brânzeturi şi va lansa mai multe produse noi sub brandul Rarăul”, au declarat reprezentanţii Albalact pentru Ziarul Financiar.

Procesul de rebranding „Rarăul“, demarat în 2009 a fost finalizat un an mai târziu, când compania a decis intrarea cu acest brand în categoria laptelui UHT. Familia Ciurtin din Alba Iulia deţine acum peste 93%  din acţiunile  „Rarăul“. În prezent, sub acest brand, Albalact produce lapte pasteurizat şi UHT, caşcaval, brânză de vaci, unt şi lapte praf.

Albalact mai are în portofoliu branduri precum „Zuzu“ sau „Fulga“. Pe piaţa lactatelor, Albalact concurează cu Danone România, Friesland Câmpina, Hochland România şi Covalact. Producătorul de lactate din Alba a raportat anul trecut creşteri a vânzărilor pe piaţa de profil de aproape 35 la sută.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite